Orasul fetelor

Un roman delicios despre glamour, sex și aventura, despre o tânără care descoperă că pentru a fi om bun nu este neapărat nevoie să fii față cuminte.   Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40.
Citește tot rezumatul cărții Orasul fetelor... Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, Orașul fetelor explorează teme că sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate. În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse – un teatru de variete în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și charismatice – animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește – și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun.   Pur și simplu unul din cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. [...] Un roman-bijuterie, sclipitor. - Observer   Cuceritor și captivant. Un roman mare în toate sensurile cuvântului. - The Daily Telegraph Traducere și note de Anca Bărbulescu Fragment din romanul "Orașul fetelor" de Elizabeth Gilbert: "Ne asiguraserăm un succes nebun. Într-o săptămână, trecuserăm de la a ne ruga de oameni să vină ne vadă spectacolașul la a fi nevoiți să-i trimitem acasă, fiindcă nu mai erau locuri. Până să vină Crăciunul, Peg și Billy câștigaseră toți banii investiți și urma „să plouă serios cu mălai" – cel puțin așa spunea Billy. S-ar fi crezut că, odată dovedită reușita piesei, tensiunile dintre Peg, Olive și Billy s-ar fi potolit, dar nu a fost așa. În ciuda elogiilor și a biletelor vândute până la ultimul, în fiecare seară, Olive tot făcea griji în privința banilor (se pare că scurtul ei experiment în materie de sărbătorire se încheiase în ziua de după premieră). Teama lui Olive – după cum avea grijă să ne amintească zilnic era că succesul este mereu trecător. Acum sunt toate bune și frumoase, spunea ea, fiindcă Orașul fetelor aduce încasări serioase, dar ce se va face Lily Playhouse când îl retragem din program? Pierduserăm publictil din cartier. Clasa muncitoare pe care o distraserăm la nivel modest, atâția ani, fusese izgonită de prețul mai mare al biletelor și de comedia noastră cosmopolită; de unde știam dacă aveau să se mai Întoar( a, odată ce ne reluăm piesele obișnuite? Pentru că era sigur că urma să ne reluăm piesele obișnuite, mai devreme sau mai târziu. Doar Billy nu avea să rămână la New York definitiv și nici nu promisese să mai scrie alte spectacole de senzație. Mai mult, odată ce Edna ar fi fost atrasă într-un spectacol nou, de o companie teatrală mai bună (ceea ce nu avea cum să nu se întâmple mai devreme sau mai târziu), aveam să pierdem Orașul fetelor. Nu ne puteam aștepta ca cineva de prestigiul Ednei să rămână la nesfârșit în teatrul nostru amărât și ponosit. Și nu ne permiteam nici să atragem alți actori de calibrul ei, după ce plecă. Realitatea era că toată abundența aceasta era construită pe talentul unei singure femei, iar acesta este un model de afaceri tare șubred. Și tot așa o ținea Olive zi după zi. Ce de jale. Ce de teroare. Era o Casandra neobosită, ne amintea întruna că după colț ne pândea ruină, în timp ce noi eram beți de victorie. - Ai grijă, Olive, i-a spus Billy. Vezi să nu care cumva să te bucuri vreun minut de norocul care a dat peste voi, și nici pe alții să nu-i lași să se bucure. Cu toate astea, până și eu îmi dădeam seama că, într-o privință anume, Olive avea dreptate: succesul nostru de atunci i se datora numai și numai Ednei, care rămânea extraordinară seară de seară. Vedeam spectacolul în fiecare zi și pot depune mărturie că reușea, cine știe cum, să reinventeze rolul doamnei Castellammare de fiecare dată. Există actori cărora le reușește personajul și care păstrează totul exact la fel, repetând aceleași expresii și reacții. Doamna Castellammare a Ednei părea nouă în fiecare seară. Nu își recită replicile, le inventa – cel puțin așa părea. Mai mult, pentru că ea se juca întruna cu atitudinea și schimbările de ton, și ceilalți actori erau nevoiți să își mențină atenția și energia. New Yorkul a răsplătit-o cu generozitate pe Edna pentru harul ei. Era actriță de când se știa, dar succesul nebun înregistrat de Orașul fetelor a făcut din ea o stea." Citește mai puțin...