Diana Slavu, eroina Cellei Serghi, este un personaj complex, o combinație de naivitate, feminitate, inteligență și spirit de aventură. Iubește cu pasiune, dar este prinsă în „pânză de păianjen“ a vieții.
Iubirile Dianei – cea adolescentină, pentru marea dragoste a vieții ei, Petre Barbu, cea maritală, pentru Michi, și cea carnală, întruchipată de Alex – sunt prezentate prin intermediul caietelor sale, citite de Ilinca Dima, și al mai multor scrisori din corespondența celor două prietene. Roman de debut cu accente autobiografice, cu acțiunea plasată în Bucureștiul interbelic, la Constanța, Mangalia și Balcic, Pânza de păianjen prezintă o lume cu un farmec aparte, într-un stil vioi și plin de sensibilitate, îndreptățind succesul de public de care s-a bucurat de-a lungul timpului. … Cartea doamnei Cella Serghi [...] este incontestabil «o operă» în sensul cel mai greu al acestui cuvânt. [...] Bogăția de culoare și lumină în care se desemnează această mică lume orientală și marina, cu un farmec local pe care pictura nu la surprins în totul, dar pe care literatura, prin condeiul acestei debutante, ni-l transmite, e o bucată de antologie ea singura suficientă pentru a defini un scriitor. - Mihail Sebastian Carte recomandată de Alice Năstase Buciuța în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". "I-am dăruit recent unei prietene acest roman a cărui frumusețe a rămas printre reperele cele mai durabile ale vieții mele și (nu) m-am minunat când ea mi-a spus că îl citește pentru prima dată și că se simte ca și cum ar fi descoperit o nouă stea pe cer. Mai am și alte câteva argumente, toate subiective, deși literatura română, ca autoritate, a cuprins-o pe Cella Serghi cu brațele deschise, iar acest lucru ar putea fi de ajuns pentru oricine citește și iubește în limba română. Pânza de păianjen era romanul preferat al meu și al prietenei mele Simona Catrina. Citeam, reciteam, răsciteam împreună cartea și găseam mereu alte și alte sensuri ale frumuseții și ale iubirii trăite splendid și nebunesc. Pânza de păianjen, în ediția pe care am creat-o chiar noi, la Editura Cărțile Tango, dintr-un preaplin de iubire și de respect față de această carte, are pe copertă o fotografie de la Balcic, făcută de bărbatul pe care îl iubesc. Și încă un argument, cu iz literar și monden, deopotrivă: Mihaelei Rădulescu i-a plăcut atât de mult Pânza de păianjen, încât, la un moment dat în viață, când cocheta cu arta cinematografică și regia de film, și-a dorit să facă un film după acest roman și am vorbit cu ea despre asta." - Alice Năstase Buciuța Fragment din cartea "Pânză de păianjen" de Cella Serghi: "Întâia dată am văzut-o pe Diana în vacanța care a precedat intrarea mea în clasa a cincea de liceu. Eram la Ocna Sibiului, în parc, și mă plictiseam pe o bancă. În mână țineam, ca de obicei, o carte pe care n-o citeam. Aveam paisprezece ani: nici înfățișare de fetiță, nici de adolescență - o stare pe care mama o numea „vârsta ingrată". Rochiile mele nu erau nici deasupra genunchiului, cum poartă copiii, nici mai lungi, cum poartă codanele. Șosetele ajungeau până sub genunchi. Două degete mai sus era marginea rochiei. Pantofi de lac cu tocul ceva mai înalt decât la încălțămintea bărbătească. Părul îl împleteam în coade, strânse tare pe cap, așa, ca să-mi rămână fruntea descoperită. Mama zicea că am fruntea inteligență fiindcă e mare (eu eram de altă părere). Nu cred să fi băgat de seamă cineva, în vara aceea, la Ocna Sibiului, că mă aflu și eu printre vilegiaturiști, deși tare aș fi vrut să fie altfel. Lumea se ocupă de Diana Slavu. Parcul tot răsună parcă de ecoul numelui ei, și eu nu știam cine e și cum arată. De câte ori trecea prin fața mea o femeie frumoasă, mă întrebam dacă n-o fi cumva Diana Slavu. De cele mai multe ori auzeam că nu-i frumoasă, dar adorabilă, încântătoare. Faptul însă că frumusețea ei era atât de discutată m-a încredințat, până la urmă, că este frumoasă de-a binelea. Se zicea că e o frumusețe de reclamă. După unii, semăna cu o reclamă de pastă de dinți, după alții, cu o reclamă pentru șampon de spălat părul."
