Vizuina. Proza postuma

Kafka a fost unul dintre marii autori ai literaturii din toate timpurile. Pentru mine, este primul din acest secol. Am fost la manifestările centenarului Joyce și, atunci când cineva l-a comparat cu Kafka, am spus că e o blasfemie.
Citește tot rezumatul cărții Vizuina. Proza postuma... Și aceasta pentru că Joyce este important în cadrul limbii engleze și al infinitelor sale posibilități, dar este intraductibil. În schimb, Kafka scria într-o germană foarte simplă și transparentă. Neîndoios, pe el îl interesa opera, și nu faima. Oricum, Kafka, acest visător care n-a dorit ca visurile să-i fie cunoscute, face acum parte din visul universal care este memoria. Știm când s-a născut și când a murit, ce viață a avut, că este de origine evreiască și așa mai departe; toate acestea vor fi uitate, însă povestirile sale vor continua să existe. - Jorge Luis Borges   Tot ce a scris Kafka, indiferent dacă s-a publicat sau nu în timpul vieții sale, este la același nivel de teroare și iluminare, dincolo de posibilitățile minții omenești. Ca să-l poți înțelege, trebuie ca tu însuți să fii dispus să pară­șești o lume a confortului intelectual și moral pentru un sistem carstic de o infinită măreție. Nici un autor nu răsplătește sacrificiile cititorului ca Franz Kafka. El îți cere să părăsești tot ce este omenesc ca să te-ntorci din nou spre uman, la capătul unei aventuri totale, înveșmântat în veșmintele celui înviat din morți. - Mircea Cărtărescu   Povestirile lui Kafka nu sunt tratate religioase, metafizice sau morale, ci texte poetice. [...] Aceste poeme adesea atât de liniștitoare, adesea atât de exaltante, vor rămâne nu numai ca documente ale unei spiritualități rare, ca expresie a celor mai profunde între­bari și îndoieli ale epocii noastre, ci și în calitate de creații poetice, ca roade ale unei imaginații simbolice și ale unei expresivități lingvistice nu doar foarte cultivate, ci și originale și autentice. Chiar și acele teme ale operei sale care ar putea fi percepute ca bizare și deconcertante sau pur și simplu patologice, toate acele drumuri complet problematice și, în sens mai profund, îndoielnice ale imaginației sale singuratice dobândesc, prin forța expresivă și poe­tică a lui Kafka, magia frumosului, harul formei. Opera uimitoare a poetului din Praga va trăi mai departe în martorii timpurilor noastre tulburi și suferinde, în frații mai tineri ai lui Kierkegaard și Nietzsche. El a avut un talent al căutării reflexive și al suferinței, a fost deschis tuturor problemelor timpului său, adesea în mod problematic deschis; în același timp, iubit al zeilor, a posedat în arta să o cheie magică cu care ne-a descoperit nu doar rătăciri și tragice viziuni, ci și frumusețe și alinare. - Hermann Hesse Traducere din germană și note de Mircea Ivănescu Ediție îngrijită de Roxana Albu Fragment din cartea "Vizuina. Proza postumă" de Franz Kafka: "Slavă Domnului, luna, tu nu mai ești luna, dar poate că e nepotrivit din partea mea dacă încă te numesc luna pe tine, care porți numele de lună. De ce nu mai ești atât de înfumurată când îți spun “lanterna de hârtie uitată și cu o culoare atât de stranie”? Și de ce parcă te retragi, când te numesc “coloana a Sfintei Maria”, și nici nu-ți mai recunosc atitudinea amenințătoare, tu, coloana a Sfintei Mării, când te numesc pe tine “luna, care arunci lumina galbenă”? Se pare într-adevăr că vouă nu va face bine să stea omul să mediteze la voi; vă pierdeți din curaj și din sănătate. Doamne, ce avantajos poate să fie tocmai atunci când cel care meditează învața de la bețivi! De ce s-a făcut atâta liniște? Cred că nu mai bate deloc vântul. Și căsuțele astea, care adesea alunecă parcă pe niște roți mici peste tot prin piață, au încremenit acum, stau nemișcate, liniștite - liniștite - nu se mai vede deloc linia aceea neagră și subțire care le desparte de pământ." Și am luat-o la fugă. Am înconjurat fără să întâmpin nici o piedică de trei ori marea piață, și cum n-am întâlnit nici un bețiv, am fugit mai departe spre strada Carol, fără să-mi pierd din iuțeală și fără să simt că aș fi făcut vreun efort. Mai mică decât mine, umbra îmi fugea deseori pe pereți, ca printr-o trecătoare între ziduri și caldarâm. Când am trecut prin fața casei pompierilor, am auzit zgomot dinspre piața mică și când am cotit-o într-acolo, am văzut un bețiv sprijinit de grilajul fântânii, ținându-și brațele larg desfăcute și bătând în pământ cu picioarele încălțate fn saboți de lemn." Citește mai puțin...