Prin căderea în păcat, omul a ajuns sub stăpânirea acestuia și a diavolului, pierzând comunitatea harică cu Dumnezeu și intrând în moarte spirituală și în osândă la moarte veșnică. Deși prin alterarea chipului lui Dumnezeu în om și prin pierderea harului divin, nu se pierduse și orice putință de săvârșire a binelui, totuși înclinarea mai mult spre rău decât spre bine și îndelungata practicare a păcatului au dus pe om într-o tot mai adâncă afundare în râu și la înstrăinare din ce în ce mai mare de Dumnezeu.
În asemenea stare, cu totul anormală, și sub osânda fiind, omul nu se putea întoarce la Dumnezeu, nu se putea mântui numai prin propriile sale puteri, ci se îndreptă spre pieirea veșnică.
