Scris pe trup

Cărțile scriitoarei britanice Jeanette Winterson sunt publicate în peste 35 de țări. „De ce măsură iubirii este pierderea ei?" Așa începe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, în care protagoniștii se caută, se găsesc într-o noapte ploioasă, se iubesc nebunește și în cele din urmă rătăcesc iremediabil drumul unul spre celălalt.
Citește tot rezumatul cărții Scris pe trup... Pe ea o cheamă Louise. Are par prerafaelit și pielea albă ca laptele. Dar persoana pe care o iubește și care-i așterne pe hârtie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Însă dragostea nu cunoaște astfel de îngrădiri. E, așa cum descoperă protagoniștii, un drog care se consumă febril, cu disperare, și care lasă urme vizibile și invizibile scrise pe trup. Traducere de Vali Florescu     Fragment din volumul "Scris pe trup" de Jeanette Winterson:     “M-am întors în casă. Louise stătea nemișcată și se uită la paharul din mâna ei de parcă ar fi fost o sferă de cristal.     — Iartă-mă, i-am zis.     — Nu pe mine m-ai lovit. S-a întors spre mine, iar buzele ei pline au devenit o linie lungă și dreaptă. Dar dacă mă lovești vreodată, te părăsesc.     Mi s-a strâns stomacul. Voiam să mă apăr, dar nu puteam spune absolut nimic. N-aveam încredere în vocea mea.     Louise s-a ridicat și s-a dus la baie. N-am avertizat-o. Am auzit-o cum deschide ușa și-și trage brusc răsuflarea. S-a întors și mi-a întins mâna. Ne-am petrecut restul nopții făcând curat.     Lucrul interesant la un nod este complexitatea lui formală. Până și cel mai simplu nod cunoscut în istorie, și anume cel în formă de trifoi, cu cei trei lobi aproximativ simetrici, are o anume frumusețe, și din punct de vedere matematic, dar și artistic. Pentru cei religioși, nodul regelui Solomon se spune că, întruchipează esența întregii cunoașteri. Pentru țesătorii de covoare și de textile din întreaga lume, provocarea nodului stă în surprizele pe care le oferă. Nodurile se pot schimba, dar trebuie să fie cuviincioase. Un nod făcut fără nici o regulă e un nod încurcat.     Pe mine și pe Louise ne ținea o singură buclă, cea a dragostei. Sfoara ce ne înconjura trupurile nu era răsucită periculos și nici încolăcită sinistru. Nu aveam încheieturile legate și nici ștreanguri în jurul gâtului. În Italia, în secolul al paisprezecelea și al cincisprezecelea, unul dintre sporturile favorite constă în legarea împreună, cu ajutorul unei funii groase, a doi luptători, care erau lăsați să se bată până la moarte. Adesea, chiar până la moarte, pentru că acela care pierdea n-avea cum să fugă, iar învingătorul rareori îl cruță. Învingătorul păstra funia și îi făcea nod. Era de ajuns să o legene în mers pe stradă pentru a scoate bani de la trecătorii înspăimântați.     Nu vreau să fiu obiectul distracției tale și nici tu obiectul distracției mele. Nu vreau să-ți dau un pumn de amuzament, încurcând liniile clare ce ne leagă, forțându-te să stai în fața mea în genunchi, apoi să te ridici iar. Chipul vizibil al unei vieți asupra căreia domnește haosul. Vreau ca acel cerc din jurul inimilor noastre să ne fie călăuză, și nu motiv de spaimă. Nu vreau să te țin mai strâns decât ai putea suporta.” Citește mai puțin...