Gargara cu gudron

    În Cehoslovacia de după Al Doilea Război Mondial, un orfelinat condus de maici este preluat, la ordinul guvernării comuniste, de câțiva veterani, foști combatanți pe front. Băieții din orfelinat sunt instruiți militar câteva luni înainte de a fi confruntați cu invazia țării de trupele Pactului de la Varșovia.
Citește tot rezumatul cărții Gargara cu gudron... În timp ce populația organizează rezistența, tânărul erou Ilja ajunge înrolat într-o divizie de tanchiști sovietici, a căror misiune este să găsească și apoi să apere un circ socialist model, care să expună beneficiile culturale ale invaziei. Printre girafe moarte, urși puși să danseze, caravane de cămile și amazoane care au luat în stăpânire pădurea, istoria își arătă o fată nebănuită și stupefiantă.      Fragment din romanul :Gargară cu gudron" de Jachym Topol:       “„Atenție!” țipă radioul în cehă și rusă, iar sunetul se rostogolea din difuzoare în toate casele. Armata Populară Cehoslovacă lupta din greu, nici un ofițer ceh sau slovac nu capitula fără să tragă măcar un foc, iar vocile cehe din difuzoare erau pline de ură și capetele vorbitoare din televizoare încondeiau militarii sovietici. “În mediul rural se strecoară grupuri izolate!" anunțau ele. „Nu vorbiți cu ocupanții! Nu le dați ocupanților nici măcar un pahar cu apă! Așteptați sosirea forțelor armate ale lumii civilizate!”     Cehii pe care-i interogam știau doar două cuvinte în rusă: Ne znaiu, dar difuzoarele din sate îi împroșcau pe soldați cu înjurături, zidurile erau pline de lozinci și stele roșii împletite cu svastici, multe din inscripțiile acelea erau în chirilice iar soldații noștri nu voiau să primească nici un pahar cu apă de la oamenii pe care-i interogam, voiau să știe unde se află, dar oamenii nu le spuneau.     Așa că ne deplasăm conform hărților mele și lichidam bandiții din sector.     Eram în război și mișcarea coloanei noastre pe drumurile mici din jurul Pădurii Negustorului presupunea uneori să luptăm pentru fiecare centimetru, bazându-ne câteodată pe violența brută. Mai încercam și să ducem o viață normală, de pildă să bem seara ceai. Unii dintre soldații și subofițerii coloanei de tancuri „Cântecul vesel" duseseră un trai normal înainte de a intra în armată. Dar pe tancuri trăiam sub semnul violenței. A trăi sub semnul violenței înseamnă că orice clipă din viață se poate transforma deodată în violență care sfârșește în moarte. Asta nu scria în manuale.     Într-o dimineață am mers fluierând în pădure, așa... să mă așez pe vine, să mă ușurez soldățește. Am intrat în pădure aproape de tanc, am făcut doi, trei pași, am fost acoperit de un perete de verdeață, șoseaua nu se mai vedea, a pocnit ceva deasupra mea, a căzut o plasă pe mine, strânsă cu putere, o palmă peste gură mi-a înăbușit strigătul în gâtlej." Citește mai puțin...