"Personajul principal, scriitor, om cult și trecut prin viață, are nevoie de repere morale totale, lipsite de orice dubiu, pentru a putea fi convins să revină, cu tot sufletul, la credință.
Radicalismul moral al preoților înlesnește revenirea lui Cărpinișan la credința practicantă, dar oferă și un răspuns neliniștilor sale existențiale." - Andrei BODIU "Sub amenințarea bolii incurabile, Valer Cărpinișan descoperă, prin taina mărturisirii și a împărtășirii, posibilitatea convertirii tristeții, deznădejdii și akediei în tristețea făpturii căzute care tânjește după divin și în final într-o stare revelatoare a bucuriei." - Georgeta MOARCAȘ "Hazardul, fatalitatea, transfigurarea prin credință, revelațiile transcendenței, convulsiile socialului, derivă morală, avatarurile identitare ale eului, suflul anamnetic, contemplarea unui prezent convulsiv, dialogul uneori inefabil cu lucrurile - sunt câteva dintre atuurile romanului lui Ovidiu Moceanu, prozator optzecist ce da, cu această carte, măsura talentului său epic, într-o expunere simbolică, densă, coerență, cu scriitura dinamică și tensionată." - Iulian BOLDEA
