Împăratul Solomon a avut parte de celebritatea și bogăția pe care și le-ar dori orice om. A fost cel mai bogat și înțelept împărat de pe fața pământului. Totuși, în mod tragic, a dat cu piciorul la toate, din dragoste pentru bani, plăceri sexuale și puterea conferită de o împărăție pământească.
Analizând viața lui Solomon, observăm atât măreția, cât și eșecul tragic al umanității noastre – de la devoțiune evlavioasă, până la excesele egoiste. În ciuda celor mai bune intenții ale noastre, cu toții ne confruntăm, la un moment dat, cu aceleași ispite: banul, sexul și puterea. Dacă înțelepciunea uimitoare a lui Solomon nu l-a putut proteja de aceste erori tragice, atunci cum le vom birui noi? În studiul despre viața lui Solomon, Philip Graham Ryken ne arată, prin numeroase trimiteri la persoană și Împărăția lui Cristos, cum putem preveni, prin harul lui Dumnezeu, astfel de căderi și cum putem căuta slava lui Dumnezeu în mijlocul ispitelor pământești. Într-un stil clar și atractiv, Ryken vine cu o perspectivă nouă asupra unor probleme cunoscute, din pasaje biblice mai puțin cercetate. Forța și pragmatismul argumentului ne ajută să înțelegem de ce aceste ispite sunt atât de puternice, dar și de ce Cristos este și mai puternic. - James MacDonald, pastor principal la Harvest Bible Chapel, în Chicago, Illinois
