#confuz

Câteva dintre calitățile pe care eu le apreciez cel mai mult la o carte sunt simplitatea scriiturii, lipsa de pretenții intelectuale (prin intermediul cărora autorul ar vrea să arate cât e el de deștept) și naturalețea textului, adică autenticitatea.
Citește tot rezumatul cărții #confuz... „#confuz” are toate aceste calități. În plus, cartea mai beneficiază de câteva atuuri foarte importante: povestea este una universală, plină de întâmplări credibile, care se pot întâmpla oricărui om și care pot avea loc oriunde în lume, iar scriitura are o oralitate ușor de identificat încă de la primele pagini. (Adrian Telespan) „#confuz” nu e o carte despre homosexualitate. E o carte despre oameni. Despre drumul fiecăruia spre el însuși. Despre puterea de a accepta ce găsești atunci când ajungi la tine. Despre a nu te (mai) minți. Nu atunci când ești singur și gol și te privești în ochii sufletului. Pentru că, atunci, nu îi vei mai minți nici pe alții. Iar asta e primul pas spre asumare. Și numai așa vei putea fi fericit. „#confuz” e o carte despre fericire. Copile, viața e prea scurtă pentru a fi nefericit. Vrei să fii o altă umbră care trece indiferență prin viață? - (Laura Nureldin) Știți melodiile alea pe care le auzi o singură dată și te trezești fredonându-le o oră mai târziu? E semn că au intrat în tine. Cam așa e și cu cartea asta. Nu e Beethoven. E un cântec care pare născut la o chitară, pe plajă, lângă un foc de tabără, sub lună plină. Îl asculți zâmbind și îți dă o stare de plin. Îți rămâne pe piele ca niște fire de nisip. Gândul nu îți fuge în altă parte. Ești acolo, asculți și admiri sinceritatea omului care improvizează la chitară fără să încerce să îți demonstreze nimic. Cânta liber despre ceva-ul lui, timpul trece pe nesimțite, sădind în tine o senzație de bine. Să mai cânți, Alex! Să mai cânți! - (Natalie Ester) Dincolo de suișuri și coborâșuri, de momente-surpriză și certuri interminabile, de scene erotice pasionale și absurd cotidian, acest roman e un incredibil de reușit portret al energiei sălbatice, al confuziei mascate în obstinație, pe care numai la 20 de ani o poți trăi. Și tu, dragă cititorule, ai fost confuz odată. Și ce bine a fost. Lectura plăcută. - (Lorena Lupu) Fragment din cartea "#confuz" de Alex Andronic "Când am ajuns la cafenea, Andra era deja acolo. Asta e mai punctuală decât un ceas elvețian, nu seamănă deloc cu frate-su. Mi-am comandat un cappuccino și m-am îndreptat către masa unde stătea. Ne-am îmbrățișat și m-a pupat pe colțul gurii. Doamne, și ce îmbrățișare. Parcă n-aș fi văzut-o de jumătate de veac. Ce dracu' am?! Ne-am așezat apoi față în față și nu puteam să-mi iau ochii de la ea. Era atât de schimbată, nu știu. Am văzut-o nu demult la petrecerea lui taică-miu, dar acum, știind că e însărcinată, imaginea ei s-a schimbat cu totul. Tot timpul mi s-a părut o tâmpenie când se spunea despre femeile însărcinate că sunt mult mai frumoase, dar observ ca lucrul ăsta pare să fie adevărat. Are o sclipire în ochi care o face să fie atât de specială. Parcă ar fi descoperit fericirea supremă, iar eu sunt singurul care i-o poate citi în privire. Ori am luat-o razna. Ne-am băut cafeaua și a spus că-i e foame, m-a întrebat dacă nu vreau să mâncăm ceva, ca să putem discuta îndelung pe urmă. I-am zis că aș mânca niște paște, așa că și-a comandat și ea același lucru. Mi-a spus că-i pare rău dacă m-a făcut să mă simt prost și înțelege dacă nu vreau să-mi asum responsabilitatea. I-am zis că e vina amândurora, iar dacă s-a întâmplat, nu dăm înapoi. Nu suntem nici pe facebook, să ne edităm postarea dacă am greșit, nici la facultate, să ne dăm restanțele și să încercăm să nu o dăm în bara a doua oară. A venit chelnerul cu paștele și ne-am pus să mâncăm. Nu cred că am mai observat lucrul ăsta la ea, se folosește de furculiță și cuțit, își taie paștele și baconul în bucățele foarte-foarte mici." Citește mai puțin...