Miracolul baietilor

    Prin ce diferă creșterea băieților de aceea a fetelor? Sunt predispuși băieții noștri aflați la pubertate sau la adolescența să intre în mai multe buclucuri decât fetele de aceeași vârstă? Cum ne putem ajuta fiii să străbată cu bine aceste perioade și să se maturizeze fără a le știrbi masculinitatea în devenire?     Într-o societate în care femeile sunt considerate categorie marginalizată și privite ca potențiale victime, băieții, ulterior bărbații, ajung să fie priviți ca potențiali agresori.
Citește tot rezumatul cărții Miracolul baietilor... Astfel, discrepanța socială nu se reduce, ci se adâncește. Cum ar fi, însă, ne propune autorul acestei cărți, să pornim de la premisa că băieții sunt structurați diferit, că, de-a lungul mileniilor, au evoluat având nevoi, scopuri și comportamente diferite de cele ale fetelor? În loc să încercăm să-i schimbăm, încadrându-i într-un tipar feminin, putem începe prin a-i înțelege și a le oferi acel cadru de dezvoltare de care au nevoie pentru a deveni bărbații pe care ni-i dorim: puternici, protectori, devotați.     Michael Gurian este un pionier al cercetării diferențelor de gen și impactului lor asupra familiilor, școlilor, corporațiilor și politicilor publice. Cofondator al Institutului Gurian, el preda, ține conferințe și conduce ateliere formative în lumea întreagă.     Fragment din volumul "Miracolul băieților" de Michael Gurian:     „Consecventă în disciplinare se aplică în toate stadiile disciplinării. Dacă nu ați observat acest fapt la nivel conștient, probabil că ați observat intuitiv că fiecare moment de disciplinare e ca o mini-călătorie care se petrece în episoade. Iată episoadele sau stadiile pe care le-am observat eu.     Stadiul 1. Dacă prezintă un comportament periculos, opriți-l - cu, spre exemplu, un ton ferm sau prin îndepărtarea copilului de situația periculoasă.     Stadiul 2. Identificați greșeala băiatului. Comunicați-i băiatului care vor fi efectele pe care comportamentul inadecvat le va aduce asupra sa, asupra familiei, asupra întregii rețele a vieții lui. De cele mai multe ori această comunicare funcționează cel mai bine atunci când educatorul întreabă: „Ce n-a fost în regulă cu felul în care te-ai comportat?" spre deosebire de: „Uite care e problema cu felul în care te-ai comportat". A-i da băiatului posibilitatea de a-și explica greșeala e o modalitate de a-i clădi încrederea în sine. Dacă băiatul spune „nu știu unde am greșit", atunci educatorul explică. Dacă băiatul se folosește de „nu știu", ca atitudine intransigentă, atunci acea acțiune în sine devine o problemă de disciplină.     Stadiul 3. Dacă avem de-a face cu un comportament indezirabil ce nu se încadrează în stadiile 1 și 2, introduceți consecine naturale sau punitive. „Ai ales să nu faci treaba pe care ți-am dat-o eu de făcut. Consecința pentru asta e că nu vei mai putea să te joci cu prietenul tău, Brian, în seara asta, așa cum voiai." De multe ori, consecințele pot apărea în mod spontan, dar, în genere, pot fi expuse deschis, iar băiatul poate avea șansa să participe la alegerea consecinței.     Stadiul 4. Aplicați consecințele în mod consecvent. Nu cedați prea devreme, nu impuneți consecințele mai mult decât ați spus că o veți face. Acesta este stadiul în care cele mai multe sisteme de disciplinare se împotmolesc. „Nu, nu poți să te joci cu Brian, indiferent cât de mult mă rogi. Mai devreme ai făcut o alegere care are o consecință care nu se va schimba."” Citește mai puțin...