Rezumat Provizorat - Gabriela Adamesteanu

    „Ar putea fi o poveste de dragoste banală, ca în orice țară și în orice epocă. Letiția încearcă să scape dintr-o căsnicie nefericită în brațele lui Sorin, ambițiosul său coleg din Instituție.
Citește tot rezumatul cărții Provizorat... Cei doi se aruncă cu toată ființa lor în această legătură. Numai că sîntem în România anilor ’70, iar adulterul este riscant. Totul e supravegheat, iar paranoia crescîndă îi dă eroinei impresia că se află sub privirea unui ochi imens.     Gabriela Adameșteanu arată în Provizorat că, atunci cînd politica se amestecă în sfera privată, cel mai mare pericol nu îl reprezintă amenințările din afară, ci interiorizarea monotoniei care se infiltrează în suflete, degradind sentimentele și oamenii. Astfel, Sorin, pradă unei suspiciuni generalizate, ajunge să se îndoiască de tot, chiar și de ființă iubită, și regreta imediat confidențele făcute în pat. Romanul descrie deteriorarea lentă a unei iubiri sufocate sub greutatea neîncrederii, dar și a mizeriei și a unei birocrații absurde.     Prin istoriile întrepătrunse ale apropiaților Letiției și ai lui Sorin, cartea acoperă o jumătate de secol de istorie românească, de la dictatura fascistă a lui Antonescu, pînă la domnia «tovarășului» Ceaușescu, trecînd prin anii duri ai stalinistului Gheorghiu-Dej.     Descriind cu o rară finețe bărbați și femei care încearcă să trăiască liberi și să scape, prin dragoste, de o existență limitată, autoarea arată că mai există un demon la fel de distructiv ca teroarea: precaritatea sentimentelor. O amenințare, din nefericire, universală.” (Le Monde) Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Provizorat?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Provizorat și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Provizorat scrisă de Gabriela Adamesteanu. Provizorat a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Provizorat este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Provizorat face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 436 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Provizorat și, de asemenea, sperăm că autorul Gabriela Adamesteanu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde