Umbrele trecutului

Deceniile post-comuniste scot încă în prim-plan întâmplări livrești cu rădăcinile adânc înfipte într-o realitate totalitară, sumbră, covârșitoare. Probabil că multe alte decenii vor lumina sporadic unghere ale umilinței în bezna ideologică.
Citește tot rezumatul cărții Umbrele trecutului... Surprinzătoare este însă apropierea inginerului Alex Măroiu de acest subiect, nu numai prin maniera de punere sub lumina livrescă a unor realități cutremurătoare ale anilor de sub comunismul ceaușist, ci și prin încercarea de arhitectură romanescă. Vorbim de cvadrilogia proiectată "Anii cenușii", din care face parte și volumul "Umbrele trecutului", în care poveștile unor personaje îndepărtate spațial și acțional, dar aflate în același malaxor al istoriei, se intersectează prin personaje de plan secund și întâmplări marginale. Nimic nu este, însă, lipsit de importanță într-un complex spațio-temporal tragic, prin care trec dezumanizate personaje în propria lor devenire (aparență), în care orice detaliu și orice abatere contează spre a se putea fabrica un dosar, spre a putea fi constrâns un om, modelat prin lovire ideologică repetată, imobilizat fiind în menghina securității omniprezente. Odată cu dezumanizarea și dramele ei, prin istorie traversează și ideologiile de care nu se pot dezbăra personajele, ducându-le dincolo de aparența moarte a unui comunism apăsător. Bine scris, credibil, romanul "Umbrele trecutului" promite prin împrumutul de noi voci și prin noile perspective din ultimele două volume, un întreg consistent și ambțios. Talentul lui Alex Măroiu nu poate fi pus la îndoială. - Adrian Lesenciuc Fragment din carte: "Casa în care locuiam noi era plasată în apropierea Teatrului de Stat, între bulevardul pe care mergeau autobuzele spre Mamaia și malul înalt de unde priveam marea. Plaja era undeva jos, mult sub malul pe care era așezat orașul. Atunci când nu eram pe plajă la joacă în partea a doua a zilei, așteptam împreună cu ceilalți copii, stând pe bordura trotuarului opus, să vedem actorii ieșind în pauzele dintre acte. Priveam curioși spre terasa de la intrarea din spatele teatrului. Acolo ieșeau actorii în pauzele spectacolelor să fumeze o țigară sau să mai schimbe o vorbă înainte de a reintra pe scenă pentru actul următor. Regii, prințesele și valeții cu tăvi încărcate cu pahare și farfurii de lemn se amestecau nefiresc cu balerine și soldați în armuri, compunând, la câțiva metri de stradă pe care treceau oamenii și mașinile, o altă scenă cu actori amestecați, vorbăreți și deconectați de la spectacol, cu doamne de la curte elegante purtând peruci pudrate. Vara, toate doamnele își făceau vânt cu fustele lor largi iar cavalerii, cu coifurile scoase, își ștergeau sudoarea de pe frunți. Mai vedeam regi bătrâni care își rezemau săbiile de perete sau își puneau coroanele pe pervazul ferestrelor deschise ale teatrului și bufoni îmbrăcați caraghios care scoteau pentru o clipă pantofii speciali care îi ajutau să șchioapete pe scenă și uneori chiar ciorapii colorați. Dezordinea în care se mișcau și se amestecau acele personaje care vorbeau unele cu altele fără a mai ține cont de rang și situație și ușurință cu care se debarasau de o parte din recuzitele lor din piese, îmi dădea senzația unei libertăți vinovate care în subconștientul meu semăna mult cu tendința mea de a mă revolta și a încălca orice regulă impusă. Actorii vorbeau tare sau beau limonada la doi pași de stradă ceea ce era neobișnuit pentru mine care eram permanent constrâns să vorbesc în șoaptă și să mănânc sau să beau numai în casă, „Ce vrei, ei sunt actori, chiar și atunci când nu sunt pe scena viața lor continuă să semene cu o piesă de teatru" îmi spunea bunicul puțin încurcat, sperând totuși că îl cred. Între personajele misterioase care se mișcau haotic pe terasa de la ieșirea actorilor era și un prinț înalt cu chip de înger care se plimba semeț, cu mâna pe mânerul spadei, lăsând să-i cadă buclele aurii pe spate. Pe el îl iubeam, nu încăpea nicio îndoială. Când apărea în ținuta lui eleganță și mai înaltă decât restul personajelor, îl priveam ca vrăjit, lăsându-mă purtat în lumea basmelor pe care o cunoscusem din poveștile citite de bunici. " Citește mai puțin...