Mara Dyer. Razbunarea

Ultimul volum din seria Mara Dyer Totul are un sfârșit, dar Mara nu și l-a închipuit astfel. Mara Dyer vrea să creadă că există ceva dincolo de minciunile care i s-au spus. Există. Nu se întreabă unde ar putea duce încercarea ei de a afla adevărul. Ar trebui să se întrebe.
Citește tot rezumatul cărții Mara Dyer. Razbunarea... Nu și-a imaginat niciodată cât de departe poate merge ca să se răzbune. Acum o va face. Trădare, vină, secrete adânc îngropate și puterea destinului – toate alcătuiesc acest deznodământ surprinzător al seriei Mara Dyer. Vremea răzbunării a sosit. Profund, intens, întunecat. - Lev Grossman, autorul seriei Magicienii Noah este o combinație letală: natural și nepăsător, dar extrem de atrăgător și promiscuu. Mara Dyer este la fel de imperfectă și enigmatică; în preajma ei, Noah devine vulnerabil. Cu inima puțin rănită, dar nu sfâșiată, Noah are frumusețea lui, pe care doar relația cu Măra o scoate la suprafață. - The Guardian Mara e un personaj mai complicat, însă Noah este cel mai imprevizibil. Mi-a plăcut foarte mult să-l creez pentru că este atât de diferit de toți ceilalți; vocea lui e diferită, experiența lui e diferită, motivațiile sale sunt diferite – personajul lui s-a conturat încet în fața ochilor mei. - Michelle Hodkin Michelle Hodkin a crescut în Florida, a mers la colegiu în New York și a studiat dreptul la Michigan înainte de a scrie primul său roman, Mara Dyer. Începutul, în 2011. Cartea a fost YALSA Reader’s Choice, iar continuarea, Mara Dyer. Transformarea, a intrat direct pe lista de bestselleruri New York Times. Fragment din romanul "Mara Dyer. Răzbunarea" de Michelle Hodkin: "Am deschis ochii, fluturând din pleoape. Parcă eram legănată, parcă pluteam în aer. - Îmi pare atât de rău, Mară! Vocea era înăbușită, distorsionată. Venea dinspre o creatură cu ochi imenși, întunecați și goi și cu un bot ca o gaură. A pufnit când s-a aplecat asupra mea, deschizându-mi gura. Voiam să țip, dar buzele și dinții îmi erau amorțite.    Când am deschis din nou ochii, lumea era albă și creatura dispăruse. Nările mă înțepau, invadate de mirosuri chimice, iar pământul de sub mine era tare și neclintit. Pentru că nu era pământ, mi-am dat seama când am văzut încăperea. Era o masă. O targă. Mi-era frig, foarte frig și nu-mi simțeam membrele. - Mi-aș fi dorit să evităm asta. Vocea îi aparținea doctoriței Kells, pe care am zărit-o cumva, cu coada ochiului. N-o văzusem niciodată nemachiată înainte. Părea înspăimântător de tânără, în afara ridurilor adânci care-i înconjurau gura. Câteva șuvițe de păr îi scăpaseră din cocul lejer, stând la baza gâtului. Mirosea a transpirație și înălbitor. - Voiam să te fac bine. Credeam că te pot salva. A clătinat din cap, de parcă nu-i venea să creadă că a fost atât de proastă. - Credeam, având în vedere dozele regulate de Anemosyne și Amylethe, că te vom putea încredința din nou familiei tale. De fapt, credeam că te vei putea întoarce și la școală! A râs atunci, cu un sunet pițigăiat și panicat. Nu se uita la mine - nu eram sigură nici măcar că vorbește cu mine. În plus - oare plângea? - Îmi pare rău că te-am făcut să crezi că Noah e în viață. Îmi cer scuze pentru asta. Știu cât de greu trebuie să-ți fi fost, să auzi înregistrări ale vocii lui. Dar Jude nu mi-a dat de ales, înțelegi? Nu e... în regulă. N-avea idee că va duce lucrurile la fel de departe precum le-a dus la Tamerlane. Nici cea mai vagă idee. Uneori nici măcar eu nu-i pot prezice acțiunile." Citește mai puțin...