Portret al artistului la tinerete

    „Am terminat acum de citit superbul sfârșit al romanului Portret al artistului la tinerețe și dacă aș încerca să-ți spun cât este de frumos, aș izbucni într-o hiperbolă stupidă. [...] Cred că e o carte care va dura la fel ca operele scrise de Flaubert și Stendhal.” - (Ezra Pound)     „Joyce abandonează credința, dar nu și obsesia religioasă.
Citește tot rezumatul cărții Portret al artistului la tinerete... Prezența trecutului său catolic iese la suprafață în toate lucrările sale, sub forma unei mitologii personale și cu o furie blasfematoare care trădează, în felul lor, permanentă afectivă.” - (Umberto Eco)     „Portret al artistului la tinerețe este, de fapt, gestația unui suflet.” - (Richard Ellmann)     „Admirabil... Joyce a scris într-o limbă creată de el... a adus englezei o muzică nouă.” - (Jorge Luis Borges)     Fragment din romanului "Portret al artistului la tinerețe" de James Joyce:     „Oare putea fi adevărat că el, Stephen Dedalus, făcuse acele lucruri? Conștiința lui suspină drept răspuns. Da, le făcuse, în chip ascuns, murdar, iarăși și iarăși, și, înăsprit în păcătoasa impenitentă, cutezase să poarte masca cuvioșiei până și în fața tabernaculului, când sufletul lui era pe dinăuntru un maldăr viu de putreziciune. Cum se face că nu-l trăsnise Dumnezeu? Leproasă adunătură a păcatelor sale îl încolțea tot mai de-aproape, suflă asupră-i, se aplecă înspre el din toate părțile. Se strădui să uite de ele rugându-se, ghemuindu-și și mai mult mădularele și strângându-și pleoapele; dar simțurile sufletului său nu se lăsau legate și, cu toate că ținea ochii strâns închiși, vedea locurile unde păcătuise și, cu toate că urechile îi erau astupate de paturi, auzea. Dori cu toată voința lui să nu audă și să nu vadă. Dori, până prinse a-i tremura tot trupul sub încordarea acestei dorințe și până ce simțurile sufletului său se învăluiră. Se învăluiră pentru o clipă și iar se limpeziră. Vedea.      Un câmp înțesat cu mărăciniș și scaieți, și tufe înfoiate de urzici. În tot locul, presărate printre desișurile de bălării țepoase, zăceau cutii de tinichea scofâlcite și grămezi și colaci de excremente întărite. O leșinată lumină de mlaștină lupta să se ridice peste toată această scârnăvie, de printre țepoasele buruieni verzi-cenușii. O duhoare, leșinată și tulbure ca și lumina, unduia leneș spre văzduh din cutiile de tinichea și din pojghițele bălegarului statut.     Erau niște făpturi pe câmp: una, trei, șase; niște făpturi se mișcau prin câmp, încoace și încolo. Făpturi de țapi cu fețe de om, cu frunți încornorate, cu bărbuțe rare; făpturi de culoarea cenușie a cauciucului. Maliția viciului le sticlea în ochii duri, pe când se mișcau încoace și încolo, târând în urmă-le cozile lungi. Un rânjet de răutate crudă le lumină cenușiu fetele bătrâne, osoase. Unul își strângea în jurul coastelor o vestă de flanelă ruptă, un altul se vaită monoton, cu barbă în plasa de mărăciniș. Șoapte stinse le ieșeau de pe buzele uscate pe când foșneau șerpuind încoace și încolo printre bălării, târându-și cozile lungi printre cutiile de tinichea ce țăcăneau. Se mișcau în cercuri târaș, în cercuri tot mai strânse și mai strânse, să-l strângă, să-l strângă, și de pe buzele uscate le ieșeau vorbe șoptite din cozile lungi, șuierătoare, le erau mânjite cu balega rânceda. Și-și ridicau fetele înspăimântătoare...     — Ajutor!     Aruncă de pe el cuverturile, ca nebun, să-și elibereze fața și gâtul. Acesta era iadul lui. Dumnezeu îi îngăduise să vadă iadul ce-l aștepta pentru păcatele lui: puturos, bestial, malign, un iad al diavolilor lubrici, asemănători țapilor. Pentru el! Pentru el!” Citește mai puțin...