Un fenomen editorial vîndut în 32 de țări Laureat al Premiului Stregă 2017 Pietro e un băiețel de la oraș, solitar și cam morocănos. Mama muncește într-un centru de consultanță familială de la periferie și talentul ei este să le poarte de grijă celorlalți.
Tatăl este chimist, un bărbat irascibil și fascinant, care se întoarce acasă în fiecare seară de la serviciu plin de furie. Pe părinții lui Pietro îi unește o pasiune comună: muntele. Cînd descoperă sătucul Grâna, la poalele masivului Monte Rosa, simt că au găsit locul potrivit: Pietro va petrece toate verile în locul acela „închis în sus de crește gris-fer și în jos de o stîncă abruptă care împiedica accesul”, dar traversat de un torent care îl ademenește din prima clipă. Și acolo, așteptîndu-l, se află Bruno, cu părul lui blond cînepiu și gîtul ars de soare: de aceeași vîrstă cu el, dar, în loc să fie în vacanță, duce vacile la păscut. Încep astfel veri de explorări și descoperiri, printre casele abandonate, moară și cărările mai aspre. Sînt și anii în care Pietro începe să facă drumeții cu tatăl lui. Pentru că muntele înseamnă cunoaștere, un adevărat mod de a respira, și va fi legatul lui testamentar cel mai autentic. O moștenire care, după mulți ani, îl va reapropia de Bruno. Un roman cu suflul puternic al unei cărți clasice, care apare în universul nostru literar ca un meteorit dintr-o epocă demult apusă, într-o vreme cînd întrebările majore se pun prea rar. - La Repubblica O poveste extraordinară despre prietenie și despre ce înseamnă să devii bărbat. În tradiția lui Jack London, Mark Twain, Ernest Hemingway și a felului în care zugrăvesc ei natură. - Vanity Fair Recurgînd la un limbaj esențializat, dar extraordinar de evocator și de puternic, Cognetti construiește un roman pe care mulți îl consideră deja un clasic și în care răsună ecoul maeștrilor ce l-au format, al lecturilor considerabile, al experienței montane. - CriticaLetteraria Cognetti și-a pus în valoare pasiunea pentru scriitorii pe care îi evocă nemijlocit – Stevenson, Twain, London, Hemingway – și își găsește vocea autentică pentru a spune povestea formării unui caracter. - La Stampă Fragment din romanul " Cei opt munți" de Paolo Cognetti "A venit sfîrșitul anilor '70 și, în timp ce Milano era trecut prin foc și sabie, ei doi și-au pus din nou bocancii în picioare. Nu s-au îndreptat spre est, de unde veniseră, ci spre vest, continuînd parcă fuga: spre Ossola, Valsesia, Val d'Aosta, munți mai înalți și mai exigenți. Mama avea să-mi povestească mai tîrziu că, prima dată, a fost cuprinsă de o neașteptată senzație de apăsare. În comparație cu reliefurile blînde din Veneto și din Trentino, văile acelea occidentale i se păreau înguste, întunecoase, strimte ca niște defileuri; stînca era umedă și neagră, torenți și cascade curgeau la vale pretutindeni. Cîtă apă, s-a gîndit. Probabil că plouă foarte mult pe-aici. Nu-și dădea seama că toată apa aceea provenea dintr-un izvor neobișnuit, nici că ea și tata mergeau drept către el. Au urcat pe vale pînă cînd au fost suficient de sus ca să iasă din nou la soare: acolo peisajul s-a deschis și, brusc, în fața ochilor aveau masivul Monte Rosa. O lume arctică, o iarnă veșnică ce se înstăpînea peste pășunile estivale. Pe mama a speriat-o. Tata, în schimb, spunea că a fost ca și cum ar fi descoperit un alt ordin de mărime - să vii de pe munții oamenilor și să te trezești pe munții giganților. Și, bineînțeles, s-a îndrăgostit de ei la prima vedere. Nu cunosc locul precis din ziua aceea. Cine știe dacă o fi fost Macugnaga, Alagna, Gressoney, Ayas. Pe-atunci ne mutăm în fiecare an, urmînd nomadismul neliniștit al tatei, făcînd înconjurul muntelui care îl cucerise. Mai mult decît văile îmi amintesc casele, dacă se pot numi așa: închiriam un bungalou în camping sau o cameră la vreo pensiune din sat unde rămîneam două săptarnini. Nu era niciodată suficient spațiu pentru a face din acele locuri unele primitoare, nici timp să te atașezi de ceva, dar pe tata nu-l interesau lucrurile astea și nici măcar nu băgă de seamă. Cum ajungeam, își schimbă îmbrăcămintea: luă din geantă cămașa în carouri, pantalonii reiați, puloverul de lînă; îmbrăcat iarăși în vechile lui haine, devenea un alt om. Petrecea acea scurtă vacanță bătînd cărările, ieșind dimineața devreme și întorcîndu-se seara sau a doua zi, plin de praf, ars de soare, obosit și fericit. La cină ne povestea de capre-negre și capre alpine, de nopți în adăpost, de cerurile înstelate, de zăpadă care sus cădea și în august, iar cînd era cu adevărat fericit, conchidea: chiar mi-aș fi dorit să fiți acolo cu mine."
