Înflorirea staretismului rus începe către ultima treime a secolului al XVIII-lea, își atinge apogeul în secolul următor și continuă, fără a se întrerupe, până la revoluția din 1917. Astfel, această tradiție duhovnicească se ivește odată cu reînnoiorea vieții monahale din Rusia, din vremea în care arhimandritul Paisie Velicikovski face să renască adevăratul cenobitism în mănăstirile din Moldova, de unde ucenicii lui se răspândesc în țara sa, mai cu seamă în regiunile Kaluga, Kursk și Orel.
Ea se sfârșește - sau cel puțin devine imperceptibilă pentru ochiul din afară - în momentul în care monahismul cenobitic dispare în Rusia, sub revoluție.
