Rezumat In 15 minute filosof - Anne Rooney

    Pe ce ne întemeiem cunoașterea? Ce este mintea? Avem liber arbitru? De ce Dumnezeu permite să se întâmple atâtea lucruri îngrozitoare? Ai vrea să trăiești veșnic? Oare câinii au suflet? Este credința religioasă o alegere? Scopul scuza mijloacele? Există răspunsuri absolut certe?     În 15 minute filosof explorează câteva dintre întrebările cruciale care ne definesc existența și concepția despre noi înșine, ca ființe omenești.
Citește tot rezumatul cărții In 15 minute filosof... Pe măsură ce ne analizăm cu atenție ideile, cartea ne oferă numeroase prilejuri pentru antrenarea gândirii critice.     Anne Rooney a studiat și a obținut titlul de doctor la Trinity College din Cambridge. După ce a predat o vreme la universitățile din York și din Cambridge, a decis să urmeze o carieră de scriitor independent. A scris numeroase cărți pentru adulți și copii, dedicate științelor naturii și celor umaniste, precum și tehnologiei. Locuiește în Cambridge și este membru al Fundației Regale pentru Literatură de la Newnham College, Cambridge.     Parte din seria "Idei care să îți salveze viața", volumul În 15 minute filosof oferă cititorului o introducere accesibilă într-o serie de teme esențiale ale filosofiei, dezvăluind modul în care reflecția filosofică joacă un rol crucial în gândirea și viața noastră de zi cu zi. Fiecare capitol tratează câte o întrebare majoră și ne arată în ce fel cele mai strălucite minți ale lumii au analizat problemele cu care ne confruntăm cu toții – chestiuni privitoare la natura lucrurilor, la cine suntem și temeiurile credințelor noastre. Scrisă într-un stil amuzant și ușor de înțeles, cartea propune o lectură în care îți va face plăcere să te cufunzi... reușind în același timp să înveți cum să obții cât mai mult de la viață.     CUPRINS: Introducere. La ce folosește filosofia? PARTEA ÎNTÂI. GÂNDIREA    • Capitolul 1. Cum știi cum să gândești? • Capitolul 2. Dacă un copac cade în pădure, acesta există? • Capitolul 3. Ce știi de fapt? • Capitolul 4. Când nu este un biscuit un biscuit? Și de ce ar trebui să îți pese? • Capitolul 5. Ceai sau cafea (și ce înseamnă asta)? • Capitolul 6. Există o fantomă în mașină? • Capitolul 7. Cine crezi că ești? • Capitolul 8. Se întâmplă lucruri rele — dar de ce? • Capitolul 9. „Se întoarce roata“ — dar se întoarce cu adevărat? • Capitolul 10. Te va face fericit un nou iPhone? • Capitolul 11. Ai vrea să trăiești veșnic? • Capitolul 12. Poți alege să crezi în Dumnezeu? • Capitolul 13. Oare câinii au suflet? • Capitolul 14. Poți să spui ce gândești și să gândești ceea ce spui? PARTEA A DOUA. ACȚIUNEA    • Capitolul 15. Cum decizi ce să faci? • Capitolul 16. Trebuie uneori să ardem vrăjitoarele? • Capitolul 17. Greșeala neintenționată e pe jumătate iertată? • Capitolul 18. Este totul permis în (dragoste și) război? • Capitolul 19. Putem face o societate perfectă? • Capitolul 20. Sunt unii oameni mai egali decât alții? • Capitolul 21. Ar trebui să luăm de la un Petru pentru a da mai multor Paveli? • Capitolul 22. Și dacă toată lumea ar face la fel? • Capitolul 23. Poate un robot să gândească independent? Și ar trebui acest lucru să ne îngrijoreze? • Capitolul 24. Suntem urmăriți sau protejați? • Capitolul 25. Este bine să facem valuri? • Capitolul 26. Este mai bine să dai decât să primești? • Capitolul 27. A fi sau a nu fi? Aceasta e întrebarea Nu există o concluzie • Credite foto     Fragment din volumul "În 15 minute filosof" de Anne Rooney:     „Liber să păcătuiești?     În contextul unei religii care îi vede pe unii oameni ca salvați, iar pe alții ca damnați, chestiunea liberului-arbitru este foarte importantă. La urma urmei, dacă destinul tău este deja trasat, ce rost mai are să urmezi regulile? Respectarea regulilor nu ar mai conta în niciun fel.     Calvinismul, o ramură a creștinismului bazată pe scrierile lui Jean Calvin (1509-1564), adoptă chiar această poziție. Ea afirmă că statutul de mântuit/ne-mântuit al fiecărei persoane este predeterminat. Aceasta este doctrina alegerii. Toți oamenii se nasc pe de-a întregul păcătoși și sunt incapabili de mântuire, aceasta putând fi atinsă doar prin grația lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a selectat deja pe cei aleși — decizia lui este eternă și nu este nimic ce putem face ca să ne schimbăm soarta. A fi ales nu depinde de actele sau gândurile individului, ci de criterii cunoscute doar de Dumnezeu. Nu este clar dacă s-ar putea ca Dumnezeu să facă această selecție pe baza unei precunoașteri cu privire la cum vor alege oamenii să se comporte. Islamul are aceeași problemă: doar cei care se întorc către Allah vor primi îndrumare, dar Allah îi alege pe cei ce se vor întoarce spre el: „Allah deschide spre supunere inima celui ce voiește a-l călăuzi. El strâmtorează inima celui pe care vrea să-l rătăcească." (Coranul, 6:125)     Dacă Dumnezeu a stabilit deja cine sunt cei aleși, iar ei au fost aleși pentru eternitate, am putea foarte bine să nu ne mai pese cum ne purtăm — la urma urmei, comportamentul nostru nu va schimba nimic. Dar calviniștii sunt mereu în așteptarea unui semn că ei sunt printre cei aleși. Cel ales se va întoarce către Dumnezeu, iar Sfântul Duh „Îl va face prin grație pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se căiască, să vină în mod liber și voit către Christos". O înclinație către băutură, jocuri de noroc și lascivitate sunt prin urmare semne că nu au fost aleși, fapt ce îi ține astfel pe credincioși pe calea cea dreaptă. Este o situație ciudată — calviniștii urmează regulile pentru a demonstra că ceva s-a întâmplat deja (că Dumnezeu i-a ales pentru mântuire).     Fizică și liberul-arbitru     Fizica modernă susține că legile fizice guvernează tot ce se întâmplă în univers, și că aceste legi (probabil) nu se schimbă în timp. Acest lucru înseamnă că fiecare acțiune-reacțiune, chiar până la nivel subatomic, este atât previzibilă, cât și inevitabilă. De multe ori nu putem face aceste predicții deoarece cunoașterea noastră este insuficientă sau puterea noastră de a calcula este inadecvată, dar inevitabilitatea fizică este în continuare acolo. Mergând înapoi, tot ce s-a întâmplat de la Big Bang a fost inevitabil. Dacă am relua ultimii 13,8 miliarde de ani, exact aceleași lucruri s-ar întâmpla din nou." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi In 15 minute filosof?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând In 15 minute filosof și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie In 15 minute filosof scrisă de Anne Rooney. In 15 minute filosof a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea In 15 minute filosof este editura TREI - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura TREI aici. Cartea In 15 minute filosof face parte din categoria Psihologie Practica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 304 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând In 15 minute filosof și, de asemenea, sperăm că autorul Anne Rooney, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde