Divina comedie. Infernul

Divina Comedia. Inferno / Divina Comedie. Infernul Ediție bilingvă româna-italiană Infernul în traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumină una dintre acele "urme", sau "semne", de poezie și tradiție literară ce pot fi trezite de textul dantesc în memoria culturală a cititorului, punând în dialog originalul cu limba "nouă" care îl găzduiește.
Citește tot rezumatul cărții Divina comedie. Infernul... Versiunea de față ne arată, în felul acesta, că traducerea poate deveni cu adevărat o "tălmăcire" (după cum ne amintește Irina Papahagi, în Prefața ei, că îi plăcea lui Marian Papahagi să spună), adică o operațiune hermeneutică, de interpretare, care stabilește o "relație vie" între original și textul "nou". Aceasta poate reda viața - după cum afirmă Walter Benjamin - acelor semnificații latente ale originalului care ies la lumină doar prin contactul cu potențialul semantic al unei alte limbi, astfel încât întâlnirea textului original cu noua limbă ajunge să fie chiar una dintre forțele vitale ce garantează "supraviețuirea" marilor opere clasice în cultura tuturor timpurilor. - Mira Mocan     Fragmente din cartea “Divina comedie. Infernul" de Dante Alighieri:   “Luogo e in inferno detto Malebolge, tutto di pietra di color ferrigno, come la cerchia che dintorno il volge. Nel dritto mezzo del campo maligno vaneggia un pozzo assai largo e profondo, di cui suo loco dicerb l'ordigno. Quel cinghio che rimane adunque e tondo tra 'l pozzo e 'l pie de l'alta ripă dură, e ha distinto în dieci valli il fondo. Quale, dove per guardia de le mura piu e piu fossi cingon li castelli, la parte dove son rende figura, tale imagine quivi facean quelli; e come a tăi forțezze da' lor sogli a la rîpa di fuor son ponticelli, cosi dă imo de la roccia scogli movien che ricidien li argini e ' fossi infino al pozzo che i tronca e raccogli.”   “E in Infern - zis Malebolgii - un loc de piatră tot și în culori fieroase, precum cercul ce-l strânge la mijloc. În miezul chiar al pajiștei spăimoase se căscă-un puț ce larg e și profund, de el la vreme vorbele-or fi scoase. Acel brâu de rămâne e rotund, ce-i între puț și poala râpei 'nalte, și-n zece vai se-mparte-al său afund. Precum la paza zidului învoalte șanțuri adânci înconjura castele, la fel e partea unde sunt, nu alt e chipul sub care se-arătau și-acele:  și cum din praguri de la fortărețe la râpă dimpotrivă-s poduri grele, la fel se-întind din stâncile semețe punți peste șanțul cel adânc și mare până la puț, ce-adună pe răzlețe.”    Citește mai puțin...