O scrisoare Domnului Hristos, în ceruri. Din copilăria Sfântului Nectarie din Eghina Copleșit de necazuri, de sărăcie, de foame, de frig și de dor de casă, micul Anastasie îi scrie o scrisoare lui Hristos.
Îi va vorbi Domnul? Și în ce fel? Răspunsul la aceste întrebări, dragi copii, îl veți afla sub coperta cărții pe care o priviți acum. De asemenea, veți afla cine anume a devenit Anastasie, când s-a făcut mare… Ilustrații de Ovidiu Gliga Bietul Anastasie nu avu de ales. Cu inima grea, se retrase în cămăruța lui. Odată ajuns acolo, se prăbuși în genunchi, la marginea patului său de hârtie și izbucni în amare hohote de plâns. Se simțea foarte, foarte singur și foarte, foarte nedreptățit. Ah, cât îi era de dor să își așeze capul pe genunchii bunicii, ca atunci când era foarte mic, iar ea să îl mângâie și să îi alunge durerea! Dar bunica era departe, la vreo 70 de kilometri de ape, iar durerea era aici, îl înconjură de pretutindeni.
