Specialist de renume în istoria filosofiei, cu deosebire în filosofia antică, profesorul și academicianul Gheorghe Vlăduțescu ne oferă drept cel mai recent rod al meditațiilor sale o lucrare consacrată scepticismului grec.
În noua sa lucrare, academicianul își propune să realizeze o istorie a ideii critice în filosofia antică greacă, despre care ne spune că se întâlnește deja la primii filosofi dar că scepticii au ilustrat-o într-un mod exemplar. Teza de la care acesta pornește este că toate filosofiile istorice au depotrivă o dimensiune constructivistă și o dimensiune criticistă, pe care fiecare le manifestă în proporții specifice dar neapărat complementare. În ceea ce privește filosofia greacă, Gheorghe Vlăduțescu susține că ea dezvoltă ideea criticistă prin atenția acordată conceptelor de îndoială (aporia), suspendare (epokhe) și măsură (metron). Promovate la început separat, cele trei concepte vor fi „articulate metodic” de către Socrate, ceea ce i-a permis lui Platon să desfășoare o amplă critică a gândirii, trasând astfel un program de anvergură, urmat de către toți ceilalți filosofi, mai ales de Aristotel prin dezvoltarea aporeticii, „logica însăși a metafizicii”. În ceea ce-i privește pe sceptici, aceștia, prin critica filosofiilor considerate „dogmatice” fiindcă socoteau că „adevărul este posibil”, și prin exercitarea îndoielii (aporia) asupra capacității minții noastre de a atinge realitatea lucrurilor, tocmai această aporetică au împins-o la extrem. Marcând astfel elementele de continuitate și discontinuitate în filosofia greacă, profesorul Vlăduțescu întreprinde apoi o analiză extrem de aplicată a modelului sceptic de interpretare a lumii și a condiției noastre umane. Autorul ne prezintă pe larg motivele de îndoială (aporia) ale scepticilor, cele care justifică suspendarea judecății (epokhe). Prin convergența tuturora, scepticii realizează, în fapt, o critică a conștiinței, a posibilității acesteia de a da seama de lume, precum și o critică a capacității și virtuților de comunicare ale limbajului. Dar Gh. Vlăduțescu subliniază că scopul etalării lor nu este blocarea minții în această stare de extrem disconfort intelectual ci depășirea ei către ataraxia, liniștea și seninătatea sufletului, dobândită prin înțelegerea faptului că aparențele lucrurilor, singurele la care, probabil, avem acces, ni se dezvăluie în maniere profund contradictorii. Plasând ataraxia în condiția de scop (și de „principiu generator”) al suspendării judecății, scepticii dezvăluie dimensiunea etică a poziției lor filosofice, care dezvoltă o înțelegere specifică a conceptelor etice fundamentale precum binele și răul, virtutea și viciul, cărora le evidențiază profundul (co)relativism și complementaritatea. Negând că ar deține secretul vieții fericite, scepticismul evită dogmatizarea propriei poziții și, deci, a degradării lui doctrinare, păstrându-și astfel rolul de terapeutică a minții și a sufletului, efectuând deopotrivă o lucrare de „higienizare” teoretică și alta de instituire metodică a ideii critice. Dar autorul nu rămâne în spațiul cultural al antichității ci lansează numeroase punți peste timp, urmărind destinul scepticismului de-a lungul diverselor forme în care s-a înveșmântat ideea critică în gândirea filosofilor moderni și contemporani. În felul acesta el reușește să ne ofere într-o manieră sintetică, extrem de concentrată și, totodată, precisă, un tablou amplu și revelator al scepticismului, care tinde, ambițios, spre completitudine. Sprijinindu-se pe o importanță bibliografie dar, mai ales, beneficiind de întreaga experiență de cercetare a profesorului Vlăduțescu, desfășurată de-a lungul a decenii, asupra istoriei filosofiei, această carte este încă o ilustrare a subtilității, profunzimii și anvergurii de gândire cu care autorul și-a obișnuit de multă vreme cititorii, deopotrivă studenți, profesori și cercetători filosofi, care, cu siguranță, o vor primi ca pe un regal filosofic. - Adriana Neacșu
