„Filosofia românească în forma ei cultă nu există. Și e probabil că nu va exista încă multă vreme de aici înainte... În filosofia noastră lucrează, pentru moment, doctori și profesori.
De multe ori eminenți, unii și alții. Respectabili adesea, în cel mai cald înțeles at cuvântului. Dar, totuși, în primul rând, doctori și profesori. Oameni cu un anumit facies intelectual, a cărui cea mai de seamă caracteristică este livrescul. Poate că în nicio țara europeană gândul scris și mai ales cartea — mare — nu terorizează pe cugetători mai mult ca la noi” (Nae lonescu, Filosofie românească în Neliniștea metafizică, p. 103). "Pentru a fi, pentru a putea fi legitimată o filosofie cel ce o face ar trebui să ia seama de câteva reguli (caracteristici): „1. Existența unei activități de filosofare autentică și originară printre români, născută din motive românești; 2. Mediul de difuzare a ideilor, cu instrumentele, cărțile, revistele de filosofie; 3. ... problematică și sistematica filosofiei, adică șirul de întrebări și de răspunsuri considerate, obiectiv, în ele însele." (Mircea Vulcănescu, Pentru o nouă spiritualitate românească I, p.190).
