Luna de foc

 Luna de foc (volumul III din Cronicile Casterilor) Tocmai când începuseră să se obișnuiască cu evenimentele stranii care aveau loc în Gâtlin, orășelul lor natal, Ethan și Lena sunt luați prin surprindere de alte întâmplări imposibile.
Citește tot rezumatul cărții Luna de foc... Roiuri de lăcuste, căldura insuportabilă, furtuni devastatoare iau cu asalt orășelul, în timp ce Ethan și Lena se străduiesc să descifreze semnificația și consecințele Revendicării Lenei. Dezastrele naturale afectează până și puterile supranaturale ale Casterilor. Cum vor putea fi oprite toate aceste calamități și, mai ales, cine va fi sacrificat pentru a salva Gâtlinul?     Fragment din romanul "Luna de foc" de Kami Garcia, Margaret Stohl:       „- Ethan, acesta nu este un vis. Trezește-te! Acum!     Apoi Macon luă foc, iar mintea mea s-a blocat și n-am mai vedea nimic, deoarece durerea era atât de intensă, încât nu eram în stare nici să gândesc, nici să visez.     Un sunet ascuțit întrerupse zumzăitul ritmat al lăcustelor se aflau dincolo de fereastra mea. Am sărit ca ars, iar zgomotul se intensifică pe măsură ce mă dezmeticeam.     Era Lucille. Stătea pe patul meu șuierând, iar părul de pe spatele arcuit i se zbârlise. Urechile îi erau pleoștite și, preț de o secundă, am avut impresia că șuieră la mine. I-am urmărit privirea, prin întuneric. La capătul patului meu, stătea cineva. Mânerul lustruit al toiagului său lucea în lumină.     Nu mintea mea se agățase de gânduri concrete, ci Abraham Ravenwood.     - Sfinte Sisoe!     M-am tras mai în spate, lovindu-mă de tăblia de lemn din spatele meu. Nu aveam unde să plec, deși tot ce îmi doream era să o iau la fugă. Instinctul prelua controlul - fugi sau lupta. Nici prin cap nu îmi trecea să încerc să mă lupt cu Abraham Ravenwood.     - Pleacă! Acum!     Mi-am apăsat tâmplele cu mâinile, ca și când el ar fi putut ajunge la mine prin durerea surdă pe care o simțeam în cap.     Mă privea insistent, analizându-mi reacțiile.     - Bună seara, băiete! Observ că încă nu ai învățat unde ți-e locul la fel ca nepotul meu. Abraham clătină din cap. Micuțul Ravenwood. M-a dezamăgit mereu copilul acesta.     Mi-am strâns pumnii involuntar. Abraham părea amuzat. Pocni din degete.     Am căzut pe jos în fața lui, gâfâind. M-am lovit cu obrazul de podeaua tare. Nu vedeam nimic în afară de cizmele lui din piele crăpată. M-am chinuit să îmi ridic capul.     - Așa mai vii de-acasă.     Când Abraham zâmbi, barba lui alba îi scoase în evidență caninii și mai albi. Părea diferit față de ultima oară când îl văzusem, la Marea Barieră. Costumul lui alb de sărbătoare era înlocuit de unul mai închis la culoare și mai impunător, iar cravata subțire și neagră era legată cu grijă sub gulerul cămășii. Iluzia unui gentleman prietenos din Sud dispăruse. Chestia aceasta care stătea în fața mea nu semăna deloc cu un bărbat, și încă și mai puțin cu Macon.  Abraham Ravenwood, părintele tuturor descendenților din neamul Incubus Ravenwood, era un monstru.     - Eu n-aș spune monstru. Deși nu mă prea interesează părerea ta despre mine, băiete.     Lucille șuieră mai tare.     Am încercat să mă ridic de jos și să îmi stăpânesc vocea ca să nu tremure.      - Ce naiba cauți în capul meu?     El ridică o sprânceană.     - Ah, ai simțit cum mă hrănesc. Nu-i rău pentru un Muritor. Se aplecă în față. Ia spune-mi, care e senzația? M-am întrebat mereu. Seamănă mai mult cu o tăietură sau cu o mușcătură atunci când dau iama în gândurile pe care le îndrăgești cel mai mult? Secretele și visurile tale?      M-am ridicat încet în picioare. Mă clătinăm și abia reușeam să-mi mențin greutatea.     - Și nu mai intri în mintea mea, psihopătule!     Abraham izbucni în râs.     - O voi face bucuros. Nu prea am ce vedea acolo. Ai șaptesprezece ani și abia dacă ai trăit. În afară de câteva întâlniri amoroase cu un caster bun de nimic.     Am tresărit. Îmi venea să îl apuc de guler și să-l arunc afară pe fereastră. Aș fi făcut-o, dacă aș fi putut să îmi mișc brațele.” Citește mai puțin...