Percy Jackson si Olimpienii Vol. 4: Batalia din labirint

Amuzantă și antrenanță, Bătălia din Labirint vă va ține cu sufletul la gură, urmărind confruntările lui Percy, Annabeth și Grover cu empuse, telechini și tot soiul de creaturi apărute din bezna împărăției lui Hades.
Citește tot rezumatul cărții Percy Jackson si Olimpienii Vol. 4: Batalia din labirint...   Amenințarea maleficului stăpân al timpului, titanul Cronos, este din ce în ce mai aproape. Percy Jackson, curajosul semizeu, se vede nevoit să pornească într-o nouă misiune periculoasă pentru a salva atât lumea muritorilor, cât și pe cea a zeilor. Când în joc este soarta Olimpului și a taberei semizeilor, soluția rămasă este una dintre cele mai înfricoșătoare: traversarea Lumii Subpământene, în căutarea lui Dedal, geniul legendar al Antichității, singurul care îi poate ajuta pe Percy și pe prietenii lui să oprească înaintarea armatei monștrilor prin Labirintul său. Fragment din cartea "Percy Jackson și Olimpienii Vol. 4: Bătălia din labirint" de Rick Riordan: "În vis, am auzit un râs. Un râs rece, aspru, ca niște cuțite ascuțite. Stăteam la marginea unei gropi în adâncurile Tartarului. Dedesubt, întunericul clocotea ca o supă de cerneală. - Atât de aproape de moarte, micule erou, m-a mustrat vocea lui Cronos. Și încă ești orb. Avea o voce diferită față de data trecută, aproape fizică, de parcă ar fi venit dintr-un corp real, nu de la... ce-o fi fost el în starea lui ciopârțită. - Îți sunt recunoscător pentru multe, a spus Cronos. M-ai ajutat să mă ridic. Umbrele din peștera au devenit mai întunecate și mai grele. Am încercat să mă îndepărtez de marginea gropii, dar era ca și cum aș fi înotat în ulei. Timpul a încetinit. Respirația aproape că mi s-a oprit. - O favoare, a spus Cronos. Stăpânul titan își plătește întotdeauna datoriile. Poate că vrei să-ți vezi prietenii pe care i-ai abandonat... Întunericul a fremătat în jurul meu și m-am trezit într-o altă peșteră. - Grăbește-te! a spus Tyson. A intrat în goană în încăpere. Grover se poticnea în spatele lui. Se auzea un huruit pe coridorul pe care veniseră, și capul unei șarpe enorm a pătruns în peșteră. Vreau să spun că era atât de mare, încât corpul lui de-abia încăpea prin tunel. Avea solzi arămii. Capul avea forma unui diamant, ca un șarpe cu clopoței, iar ochii galbeni străluceau de ură. Când a deschis gura, am văzut că avea niște colți cât Tyson de mari. S-a năpustit spre Grover, dar Grover a apucat să se dea la o parte. Șarpele a mușcat din pământ. Tyson a luat un bolovan și l-a aruncat spre monstru, nimerindu-l între ochi, dar șarpele s-a mulțumit să se retragă și să sâsâie. - O să te mănânce! i-a țipat Grover lui Tyson. - De unde știi? - Tocmai mi-a spus! Fugi! Tyson s-a repezit într-o parte, dar șarpele și-a folosit capul ca pe-o bâtă și l-a doborât la pământ. - Nu! a strigat Grover. Dar înainte ca Tyson să-și recapete echilibrul, șarpele s-a înfășurat în jurul lui și a început să-l strângă. Tyson s-a încordat, împingând din toată puterea, dar șarpele l-a strâns și mai tare. Grover a început să-l lovească disperat pe șarpe cu naiul, dar era ca și cum ar fi dat într-un zid de piatră. Întreaga încăpere s-a cutremurat când șarpele și-a încordat mușchii, străduindu-se să biruiască puterea lui Tyson. Grover a început să cânte la nai, iar din tavan au început să cadă stalactite. Întreaga peșteră părea gata să se prăbușească...  M-am trezit scuturat de Annabeth. - Percy, trezește-te! - Tyson...Tyson are probleme! am spus. Trebuie să-l ajutăm!" Citește mai puțin...