Fetita care a salvat Craciunul

Să înceapă călătoria până la hotarele magiei! Când Amelia vrea să-și vadă o dorință îndeplinită știe exact cu cine trebuie să vorbească – cu Moș Crăciun. Dar magia în care-și dorește să creadă începe să pălească, iar Moș Crăciun are alte griji pe cap ca să mai stea să se gândească la niște dorințe imposibile: elfi supărați, reni care cad din cer, troli nervoși… și chiar e posibil să fie anulat și Crăciunul.
Citește tot rezumatul cărții Fetita care a salvat Craciunul... Dar Amelia nu e tocmai o fată obișnuită. Și, după cum va afla și Moș Crăciun, dacă vrea să aibă parte de Crăciun, o să cam aibă nevoie de puțin ajutor...     Fragment din volumul "Fetița care a salvat Crăciunul" de Matt Haig:       „Moș Crăciun stătea lângă sacul fără fund în fața tuturor elfilor în Atelierul de Jucării, pentru ultima oară în anul acela. Mulți elfi stăteau la mese. Unii țineau în mână ultimele jucării pe care le confecționaseră anul acela, gata să le lase să cadă în sac.     - Ei bine, elfi, ar trebui să fiți mândri de voi înșivă, zise Moș Crăciun, ținând un ochi pe ceasul de pe peretele din spate al încăperii.     Toți aplaudară și ovaționară. Bobbette, specialistă baloanelor de săpun, suflă baloane de săpun. Windy, cioplitorul de fluiere, suflă într-un fluier. Dimple, confecționerul jucăriilor poznașe, se așeză pe o pernă țiuitoare. Bella, scriitoarea de bancuri, râse. Iar Clementine, cea cu părul portocaliu, crescătoarea de mandarini pitici, leșină de entuziasm.     - Ho, ho, ho! râse Moș Crăciun.     - Tu ne-ai făcut și mai mândri, zise Humdrum, împingându-și ochelarii mai sus pe nas.     Lui Humdrum nu-i plăcea să vorbească în public din principiu, dar se lăsase furat de moment. Fața lui era acum roșie ca hainele lui Moș Crăciun. Încercă disperat să se gândească la ceva amuzant sau înțelept sau profund de spus, dar nu se pricepea la cuvinte, mai ales la cuvinte pe care să le rostești în fața unui public, așa că zise doar:     - De trei ori ură pentru M-M-M-Moș Crăciun!     Elfii strigară de patru ori ura, pentru că în aritmetica elfa întotdeauna trebuia să adaugi una, să fie cu noroc.     - Totul merge conform planului, zise Moș Crăciun. Și fără nici măcar un uruit de sub pământ.     Când Moș Crăciun rosti acestea, un clopot făcu ding-dong.     Moș Topo, care stătea lângă Moș Crăciun, se duse să răspundă la ușă. Erau copiii elfi de la grădiniță, însoțiți de educatoarea lor, Mama Loka.     Moș Crăciun râse, fiindcă întâlnirile cu copiii îl înveseleau întotdeauna.     - Ho, ho, ho! Salutare, copii! Intrați, intrați! Sunt o mulțime de jucării rămase din care să vă puteți alege!     Copiii, îmbrăcați în tunicile lor multicolore și cu fetele luminoase, umplură încăperea tropăind cu saboții lor micuți pe podea. Însă Humdrum începu să intre în panică. Moș Topo îi văzu fața și își dădu seama care era problema. Moș Topo șopti la urechea Mamei Loka:     - Unde-i Micul Mim?     Mama Loka zâmbi.     - Chiar aici.     - Splendid, zise Moș Topo, văzând o sută șaptezeci și doi de copii elfi, dintre care niciunul nu era Micul Mim.     Atunci, Mama Loka tresări, dându-și seama că Micul Mim chiar nu era acolo.     Humdrum intră în panică.     Moș Topo se uită la ceasul lui. Trecuseră cinci minute peste ora Destul de Târziu, Ziua. Humdrum ieșise deja pe ușă, alergând acasă să verifice dacă fiul lui era acolo.     Moș Crăciun văzuse toată agitația aceasta, dar nu auzise despre ce era vorba.     - S-a întâmplat ceva, Moș Topo?     - Nu, nu, zise Moș Topo. Nu, nu, nu. Nicio problema. E Destul de Târziu, Ziua, așadar e timpul să-ți iei sacul fără fund și să mergi la Câmpul Renilor.     Moș Topo se forța să zâmbească, încercând să nu lase îngrijorarea să se risipească prin aer.     - Haide, o lume întreaga așteaptă!” Citește mai puțin...