Cina cu Picasso

    LUCRURILE NEÎNSEMNATE SUNT TRANSFORMATE ÎN ADEVĂRATE COMORI INESTIMABILE      Riviera Franceză, primăvara anului 1936. Ondine are 17 ani și își petrece o parte din zi alături de mama sa, în bucătăria micuțului restaurant al familiei – Cafe Paradis.
Citește tot rezumatul cărții Cina cu Picasso... Un client misterios, care călătorește sub un pseudonim, are o cerință neobișnuită: dorește ca prânzul să îi fie servit, în secret, la vila pe care a închiriat-o în apropiere. Bărbatul se va dovedi a fi nimeni altul decât celebrul artist Pablo Picasso, iar întâlnirea cu el va avea o influență decisivă asupra vieții lui Ondine, o talentată bucătăreasă.    New York, în prezent. Celine află de la mama sa, Julie, că bunica Ondine i-a gătit, odată, lui Picasso. Intrigată de poveștile de familie, pline de secrete, Celine este hotărâtă să afle adevărul. Ajunsă în orășelul în care Ondine și Picasso s-au întâlnit, Celine cunoaște cultura locală, gastronomia franceză și... dragostea.     Fragment din romanul "Cina cu Picasso" de Camille Aubray:       „În seara aceea, un profesor francez mai în vârstă și soția lui tocmai își terminau porțiile de daube din carne de viță atunci când un cuplu american, mai tânăr și mai fermecător, se opri în fața localului, uitându-se pe fereastră. Când îi observară pe vecinii lor, cei doi bătură în geam, emoționați. Ei intrară într-un suflet pe ușa din față, scuturându-și zăpada de pe umeri și bătând din picioare, încântați să li se alăture prietenilor lor.     Probabil că abia coborâseră din tren, își spuse Ondine. Trecuse o săptămână de la Anul Nou și ultimele luni, pline de sărbători, aproape că-i epuizaseră pe furnizorii ei de carne și pește, începând cu acea sărbătoare năucitoare de Ziua Recunoștinței, când singurul lucru pe care oamenii doreau să-l mănânce era curcanul.     Luc se apropie în liniște de cuplul american, cerându-și scuze, pentru că bucătăria era închisă. Tânărul ferches îi înmână jobenul din mătase și bastonul cu mâner din argint, apoi răspunse cu un gest degajat, în timp ce se așeza lângă prietenii săi:     - Oh, nu vă faceți griji, am luat cina. Dar nu m-ar deranja un espresso sau un coniac, doar ca să mă mai încălzesc puțin. Când Luc încuviință, bărbatul zise cu grație: Localul dumneavoastră e singurul care mai are luminile aprinse la ora asta. Ce noroc pe noi!     Ondine se strecură în spatele barului pentru a face cafeaua, în timp ce Luc turna două paharele de coniac pentru bărbat și pentru suplă și atrăgătoarea soție a acestuia, care purta o rochie de satin și o capă din blană de samur. La început cele două cupluri discutară cu voce joasă, dar în scurt timp discuția deveni mai jovială.     Și  atunci Ondine îi auzi rostind numele lui Picasso.     - Vreți să spuneți că nu i-ați văzut expoziția de la Muzeul de Artă Modernă? Femeia mai tânără flutură o mână încărcată de diamante. Noi tocmai venim de acolo! Se numește „Picasso: Patruzeci de ani de artă". Dar ce păcat - seara asta e ultima în care expoziția mai este deschisă în New York! Chicago e următorul oraș în care vor fi expuse lucrările. Priviți, am catalogul la mine.     - E cea mai mare expoziție a lucrărilor sale pe acest mal al Atlanticului, îi explică francezului mai în vârstă veselul soț al femeii. Sunt peste trei sute de lucrări! Cred că sunt mai în siguranță aici decât în Europa.     Bărbații se lansară apoi într-o discuție sobră despre armata lui Hitler, despre război și riscurile întâmpinate de un pictor precum Picasso, pe care naziștii îl considerau „degenerat" dacă ar fi rămas în Parisul ocupat de germani.     „Cum va supraviețui Picasso și, mai ales, cum va putea picta?” se întrebă Ondine, admirându-i curajul.     Când cele două cupluri se ridicară să plece, americanca își culese de pe masă cu o mână înmănușată poșeta cu mărgele argintii, apoi se opri pentru a arunca o ultimă privire apreciativă restaurantului.      - Chez Ondine, zise ea. Ce local drăguț și elegant! Nu mi-am dat seama că s-a schimbat proprietarul. Nu era aici un birt îngrozitor?     - Nu mai e același! Noii proprietari sunt francezi, o asigură femeia mai în vârstă, bucuroasă că avea și ea noutați cu care să se fălească. Bucătăria lor e provensală sută la sută, vă asigur, Și e tres excellente. Și prețurile sunt foarte decente. Noi luăm masa aici de două ori pe săptămână!” Citește mai puțin...