Lucrarea de față are câteva caracteristici care îi conferă un specific cert și, credem, un anumit plus valoric în raport cu lucrările – comentarii apărute până acum. Pe de o parte, comentariile nu se rezumă la Codul muncii, ci, acolo unde este cazul, se referă și la textele în aceleași materii cuprinse în Legea dialogului social.
Mai mult, sintetic sunt analizate și o serie de reglementări legale conexe. Pe de altă parte, comentariile urmăresc să lămurească două aspecte: înțelesul logic al fiecărui text legal și modul concret în care trebuie să se aplice în practică. De aceea, deliberat, obișnuitele analize teoretice, chiar concise, nu sunt cuprinse în lucrare decât excepțional și nici disputele științifice în legătură cu un text legal sau altul. La fel, este exclusă formularea de propuneri de lege ferendă. În opinia noastră, toate acestea – abordările teoretice, inclusiv disputele științifice, ca și propunerile de reglementări legale viitoare – nu își au locul într-o astfel de lucrare (de comentarii), a cărei menire este de a clarifica modul concret în care trebuie să fie transpuse în viață diversele texte legale. Prin modul în care este concepută și realizată, lucrarea se adresează, în primul rând, practicienilor (angajatori, salariați, sindicate – reprezentative sau nu, reprezentanți ai salariaților, avocați, consilieri juridici, experți în legislația muncii ș.a.) fără a fi excluși studenții și masteranzii în drept.