Recunostinta

    Cuvânt înainte de Kate Edgar și Bill Hayes       „Am dăruit dragoste și am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea.
Citește tot rezumatul cărții Recunostinta... Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică.“     Cele patru eseuri reunite în această carte au fost scrise de Oliver Sacks între anii 2013 și 2015 și au apărut mai întâi în The New York Times, bucurându-se de un enorm succes. Ele oglindesc întreaga sa existență și în același timp pot fi privite ca o odă adusă unicității fiecărei ființe umane și ca o mărturie de recunoștință pentru darul vieții.     „Spre deosebire de alți scriitori care au dat mărturie despre moarte privind-o drept în ochi, Sacks nu a insistat pe tema bolii lui, a greutăților fizice și spirituale pe care le înfruntă. Nu numai că a reușit să-și găsească liniștea interioară, dar a transpus-o splendid în aceste eseuri. A descoperit cum poți privi pozitiv orice lucru, inclusiv propria fragilitate resimțită tot mai acut. Paginile lui delicate le oferă cititorilor același sentiment de împăcare și, într-adevăr, de recunoștință.“ (New York Magazine)     „Recunoștință este o carte mică, dar în paginile ei bate o inimă uriașă. Cele patru eseuri scrise de Oliver Sacks în ultimii doi ani înainte să fie răpus de cancer constituie o autobiografie sintetică și în același timp o splendidă meditație despre ce înseamnă să duci o viață frumoasă.“ - The Washington Post Fragment din carte: "ACUM O LUNĂ MĂ SIMȚEAM ÎN PUTERE, CHIAR sănătos tun. La 81 de ani, încă înot zilnic mai bine de un kilometru. Dar norocul m-a părăsit - cu câteva săptămâni în urmă am aflat că au apărut metastaze la ficat. Acum nouă ani am descoperit că am o tumoare rară la ochi, un melanom ocular. În urma radiațiilor și intervenției cu laser pentru îndepărtarea tumorii mi-am pierdut vederea la acel ochi. Dar, deși melanomul ocular ajunge la metastaza în cel mult 50% dintre cazuri, ținând cont de particularitățile cazului meu, probabilitatea era cu mult mai mică. Mă număr așadar printre nenorocoși. Sunt recunoscător că, după descoperirea bolii, am avut parte de nouă ani în care am fost sănătos și am putut munci, dar iată-mă acum în pragul morții. Cancerul mi-a luat în stăpânire o treime din ficat și, cu toate că acest tip anume de cancer poate fi încetinit, e imposibil de suprimat. Îmi revine acum să aleg în ce fel voi trăi lunile care-mi rămân de trăit. Ar trebui să fie în cel mai plin, mai profund și mai productiv mod cu putință. Îmi dau curaj, în acest sens, vorbele unuia dintre filozofii mei preferați, David Hume, care, la vârsta de 65 de ani, aflând că suferă de o boală letală, și-a scris o scurtă autobiografie, într-o singură zi a lunii aprilie 1776. A intitulat-o Viața mea. "În momentul acesta mă aștept la un deznodământ rapid", scria el. "Nu am suferit prea mult din cauza acestei boli și, ceea ce este mai ciudat, starea mea de spirit nu a fost afectată nici un moment. [...] Am aceeași ardoare în ceea ce privește studiul și sunt la fel de vesel când mă aflu în compania celorlalți." Am avut noroc să apuc 80 de ani, iar cei cincisprezece ani care mi-au fost îngăduiți în plus față de cele șase decenii și jumătate ale lui Hume au fost rodnici și plini de iubire. În acest timp am publicat cinci cărți și mi-am scris autobiografia (ceva mai lungă decât cele câteva pagini ale lui Hume); alte câteva cărți sunt aproape terminate. "Sunt [...] un om cu un temperament echilibrat", scria Hume în continuare, "deschis, sociabil și vesel, capabil de atașament, tolerant și predispus la o moderație deosebită în ce privește toate pasiunile pe care le-a nutrit". În acest punct încep deosebirile dintre mine și Hume. Am avut și eu parte de relații de afecțiune și prietenie și, la fel, nu am ținut pică nimănui; în schimb, aș putea spune (iar cei care mă cunosc pot să depună mărturie) că numai cumpătată nu-mi e firea: dimpotrivă, am un temperament năvalnic, mă entuziasmez peste poate, iar în toate lucrurile care mă pasionează mă manifest cu cea mai mare lipsă de măsură. Există totuși o frază în textul lui Hume la care subscriu în mod special: "Este greu de crezut că cineva poate să fie mai detașat de viață decât sunt eu acum." " Citește mai puțin...