Teatru IV: Teatru scurt

La începutul anilor ’50, în cea mai fecundă și mai ludica perioadă de creație, alături de piesele care i-au adus celebritatea – Cântăreață cheală, Lecția, Scaunele –, Eugene Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor „clasice“, dar și calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului sau deopotrivă insolit și frapant de concret, eliptic și luxuriant.
Citește tot rezumatul cărții Teatru IV: Teatru scurt... Caracterul lor de farsă-improvizație dă jocului o libertate a experimentului nemaiîntâlniță parcă în piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco. În 1953, la Theâtre de la Huchette, regizorul Jacques Polieri a pus în scenă un „Spectacol Ionesco“ pornind de la șase scenete ale lui Ionesco și de la dramatizarea după Căldura mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea până de curând că sunt definitiv pierdute, dar au fost descoperite în arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric, Îi cunoașteți? și Nepoată-soție (varianta originală). Pentru a întregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugene Ionesco, în afară de scenetele scrise la începutul anilor ’50, volumul de față cuprinde și două piese scrise mai târziu (Scena în patru și Lacună). Traducere, prefață și note de Vlad Russo și Vlad Zografi Citește mai puțin...