Tu

 Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit.
Citește tot rezumatul cărții Tu... Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire „întâmplătoare”. Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iubit oficial, Joe se transformă în bărbatul visurilor lui Beck, totul în timp ce, pe tăcute, înlătură orice obstacol care i-ar putea sta în cale. Chiar dacă asta ar însemna să ucidă.   „Un thriller excepțional, cu atitudine, fără jenă și cu o adevărată intuiție asupra naturii obsesiilor.“ — Sophie Hannah „Hipnotizant.“ — Stephen King      Fragment din romanul "Tu" de Caroline Kepnes:       „E vremea, Beck. Nicky iese din casa drogaților abstinenți și se uită în ambele părți înainte să traverseze, ca un băiat alb și bun ce e. Capul îi atârna și începe să meargă pe stradă și probabil că soția lui i-a spălat hainele de la Van pentru că sunt incredibil de luminoase și albe. El e un șoarece în casa ta și mi-ar plăcea ca tu să nu-l vrei. Dar sigur că-l vrei, Beck. El e că tatăl pe care nu l-ai avut și vrei ca el să renunțe la familia lui. Și e natural așa. E un ciclu al abuzului și munca lui Nicky presupunea ca el să te ajute să treci peste problemele tale.     Dar Nicky nu și-a făcut treaba. Nicky e un porc. Și dezastrul acesta nu are cum să aibă final fericit. Dacă l-aș lăsa să trăiască, într-un final vei primi ceea ce ai impresia că îți dorești. O să ți-o tragă în cabinetul bej și se va plânge nevestisii și va implora după divorț și va merge la tine — pentru că are dreptate, tu ești definiția sexului — adevărul e că, în secunda în care devine disponibil, fără inel pe deget, fără albire periodică a dinților, atunci n-o să-l mai vrei.     El te duce în jos, pe drumul către iad, și ar fi trebuit păstreze distanța de tine, dar nu a făcut-o. Și tu ar fi trebuit să mă suni — îți e dor de mine — dar nu ai făcut-o. Și te cunosc atât de bine, Beck. Tu ești carisma, tu ești boala, și cumva îi atragi pe cei slabi și nevertebrali ca Peach, ca Benji, ca Nicky. Măresc ritmul și țin strâns noul meu baston. (Am mers la magazinul cu articole pentru armata militară să mă liniștesc după episodul de căcat cu Polițistul Minty; e de bun-simț să fim cu toții înarmați împotriva polițiștilor care cred că ei sunt mai presus lege). Îmi încleștez fălcile. E tot mai aproape de mine și pot face asta dintr-o singură lovitură. Dar apoi simt o vibrație în buzunar. Nu am de ales decât să mă ghemuiesc pe vreo alee. Nicky s-ar întoarce dacă ar auzi telefonul și nu-l pot face să înceteze și nu pot respira și mâinile îmi tremura și uită-te la telefonul meu.     Tu ești.     Tu mă suni.     Tu ai decis, în sfârșit, să faci după cum îți dictează inima.     Numele tău arată frumos pe ecranul telefonului, strălucind în întuneric deasupra fotografiei cu tine în costum de baie alb. Mă holbez la tine, iluminată. Zâmbesc, și eu strălucesc. Tu mă surprinzi, tu mă bucuri, îți e dor de mine. Încerc să-mi fac inima să se liniștească și Dr. Nicky e deja la câteva străzi distanța și eu apropii telefonul de ureche și spun:     — Ei, salut, Beck.     — Joe, spui tu, moale cum îți e și pielea. Mă auzi?     Îmi pierd vocea și tușesc. Nu sunt eu însumi pentru că tocmai mă pregăteam să-l omor pe Nicky cu un baston pentru că încearcă să facă sex cu tine. Sunt amețit și tu pari enervată când vorbești iar:     — Joe? Mă auzi?     — Am semnal prost. Aștept metroul.     Repede ca un dictator, tu poruncești:     — Am nevoie să vii până la mine. Poți să vii la mine? Poți să vii la mine chiar acum?     Niciodată n-am fost mai sigur de ceva în viața mea și spun puternic:     — Da.     Apăs ÎNCHIDE și nu-mi vine să cred cum s-a nimerit. Am nevoie de un minut să-mi pun ordine în gânduri.” Citește mai puțin...