Bel-Ami

   Cel de-al doilea roman al lui Guy de Maupassant spune povestea lui Georges Duroy de Cantel, poreclit "Bel-Ami" de către admiratoarele sale, un tânăr ambițios și fără scrupule, și a ascensiunii sale sociale în Parisul de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Citește tot rezumatul cărții Bel-Ami... Departe însă de a fi un simplu roman de dragoste, Bel-Ami este un roman de moravuri, o carte despre bani, sex și putere, o satiră a lumii finanțelor, afectată de scandalurile provocate de ciocnirea dintre afaceri și politică, dar și a lumii jurnalismului. Bel-Ami este cel mai bun roman al lui Maupassant și unul dintre cele mai citite romane franceze din toate timpurile.     Fragment din romanul "Bel-Ami" de Guy de Maupassant:       „- La revedere, Bel-Ami!     Ea îi strânse mâna foarte tare și foarte mult timp. Georges se simți mișcat de această mărturisire tăcută, cuprins deodată de dragoste pentru această burgheză „boemă" și naivă care poate ca într-adevăr îl iubea.     „Mâine mă voi duce s-o văd", se gândi el.     Îndată ce rămase singur cu soția sa, Madeleine începu să râdă cu un râs slobod și glumeț privindu-l drept în ochi:     - Știi că i-ai plăcut foarte mult doamnei Walter?     - Haida de! răspunse el neîncrezător.     - Ba da, te asigur, mi-a vorbit de tine cu o mare aprindere. E așa de ciudat din partea sa! Ar vrea să găsească pentru fetele ei doi bărbați ca tine!... Noroc că, la dânsa, aceste lucruri sunt fără nici o însemnătate.     El nu pricepu ceea ce voia să spună:     - Cum fără nici o însemnătate?     - A! Doamna Walter e una dintre acelea de care niciodată nu s-a vorbit nimic, dar știi, niciodată, niciodată. N-are nici un cusur, din toate punctele de vedere. Tu îl cunoști pe bărbatul ei ca și mine, dar în ceea ce o privește pe dânsa, e cu totul altceva. Ea a suferit de altminteri mult, din pricină că a luat de bărbat un evreu, dar i-a rămas credincioasă. E o femeie cinstită.     - O credeam și pe dânsa evreică, se miră Du Roy.     - Ea? Deloc, patronează o mulțime de societăți de binefacere. E măritată chiar religios. Nu știu dacă a fost numai o prefăcătorie botezul patronului său dacă biserica s-a făcut că nu vede.     - Ah!... vasăzică... mă vânează? murmură Georges.     - Da, fără nici o îndoială. Dacă n-ai fi însurat, te-aș fi sfătuit să ceri mâna... Suzanei, nu-i așa, mai degrabă decât pe-a Rosei?     El răspunse răsucindu-și mustața:     - Nici mă-sa nu-i de lepădat.     Dar Madeleine se necăji:     - Dacă vrei, dragă, pe mă-sa, ia-o. Dar nu mi-e frică. Doară nu la vârsta ei se săvârșește cea dintâi greșeală. Trebuie deprindere mai din vreme.     Georges se gândea: „Oare să fie adevărat că aș fi putut lua de nevastă pe Suzanne?... Apoi dădu din umeri: Prostie!... Parcă tatăl ei s-ar fi învoit vreodată să mi-o dea!"     El își făgădui totuși să observe cu băgare de seamă de acum înainte purtarea doamnei Walter față de dânsul, fără a se întreba, de altminteri, dacă ar putea trage vreun folos.     Toată seara fu legănat de aduceri-aminte din dragostea lui cu Clotilde, gesturi gingașe și senzuale în același timp. Își amintea ghidușiile și farmecele ei, hoinărelile lor. El își zicea: „Într-adevăr, e foarte drăguță. Da, mâine mă voi duce s-o văd."     A doua zi, îndată ce prânzi, se duse într-adevăr în strada Verneuil. Aceeași slujnică îi deschise ușa și, prietenoasă cum sunt slujnicele micilor burghezi, îl întrebă:     - Veste bună, domnule?     - Da, fetițo, răspunse el.     Și intră în salon, unde o mână stângace făcea game la pian. Era Laurine. Crezu că-i va sări de gât. Ea însă se ridică serios, salută cu ceremonie, cum ar fi făcut o persoană în vârstă, și se retrase cu răceală.     Avea o astfel de purtare, de femeie jignită, încât el rămase mirat. Mama sa intră. Georges îi luă mâinile și i le sărută.     - Cât m-am gândit la tine, îi spuse el.     - Și eu, răspunse ea.     Se așezară. Își zâmbeau, uitându-se unul în ochii celuilalt, abia abținându-se de a nu se săruta.     - Scumpa mea Clo, te iubesc!     - Și eu.     - Atunci... atunci... n-ai fost așa de supărată pe mine?     - Da și nu. Căsătoria ta m-a amărât, dar pe urmă am înțeles motivul tău și mi-am zis: „Lasă, într-o zi sau în alta are să-mi vină el".     - N-am îndrăznit să vin; mă temeam de primirea ce-mi vei face. Nu îndrăzneam, însă aveam mare dorință.” Citește mai puțin...