Bel-Ami

    În acest roman vedem nu istoria sufletească a unui individ — nu acele "tragedii fără fapte" ci clasa burghezilor cocoțați.     O vedem și precum clasa (cadrul în care se învârtește eroul) și o vedem și simbolizată, tipificată, dacă mi se îngăduie cuvântul, în erou, în Georges Duroy.
Citește tot rezumatul cărții Bel-Ami... Căci Georges Duroy e un tip comun, de duzină, nu vreo individualitate deosebită. Și citind romanul cu băgare de seamă, vezi cum pe bătătură — caracterul înnăscut al lui Duroy — s-au urzit toate frumusețile lumii în care se învârtește. Cazarmă, ziaristică, femeile, sfaturile tovarășilor, pilda lor și a financiarilor, a deputaților, a oamenilor de stat — acestea au format pe Duroy. Și dacă toate astea au desăvârșit în Duroy o secătură, apoi asta înseamnă că ziaristică, armata, femeile din clasa asta, deputații, finanță, totul, totul e putred. Din Prefața scrisă de Gabaret Ibrăileanu Fragment: " O groază neînțeleasă, nemărginită, zdrobitoare apăsă sufletul lui Duroy, groaza acestui nimic nemărginit, de neînlăturat, care strivește fără contenire toate viețile cele atât de repezi și de ticăloase. Deja își plecă fruntea sub amenințarea ei. Se gândea la muște, care trăiesc câteva ceasuri, la dobitoace, care trăiesc câteva zile, la oameni, care trăiesc câțiva ani, la pământuri, care trăiesc câteva veacuri. Ce deosebire dar, între unele și altele? Câteva răsărituri de soare mai mult, iată totul.     Își întoarse ochii în altă parte ca să nu mai vadă cadavrul.     Doamnă. Forestier, cu capul plecat, părea că se gândește și ea la lucruri dureroase. Părul ei bălai îi venea așa de bine pe față sa tristă, ca o senzație dulce ca atingerea unei speranțe trecu prin inima tânărului. De ce să se întristeze atâta când avea încă atâția ani înaintea sa?     Și începu s-o privească cu de-amănuntul. Ea nu băgă de seamă, pierdută în gânduri. El își zicea: Iată, la urma urmei, singurul lucru bun în viață: iubirea! Să ții în brațe o femeie îndrăgită! Asta e marginea fericirii omenești.     Cât noroc avusese acest mort, că întâlnise această tovarășă deșteaptă și fermecătoare. Cum se cunoscuseră oare? Cum primise ea se mărite cu acest tânăr prostut și sărac? Cum ajunsese să facă ceva dintr-însul?     Atunci cugeta la toate tainele care se ascund în viața oamenilor. Își aminti de cele ce se șopteau despre contele de Vaudrec care o înzestrase și măritase, ziceau unii.     Ce va face de-acum? Cu cine se va mărita? Cu un deputat, cum credea doamna de Marelle sau cu vreun tânăr cu viitor, vreun Forestier mai de seamă? Avea ea planuri, idei hotărâte deja? Cât ar fi dorit să știe! Dar pentru ce această îngrijorare de ceea ce avea să facă ea? El puse întrebarea asta și băgă de seamă că neastâmpărul său era cășunat de un gând de acelea ascunse, nelămurite, tainice pe care ni le ascundem nouă înșine și pe care nu le descoperim decât scorrnonînd tocmai în fundul sufletului nostru.     Da, pentru ce nu ar încerca chiar el cucerirea asta? Cât de tare ar fi, împreun.a cu dânsa, și cât de temut! Cât de repede și departe ar ajunge îrnpreuna cu dânsa, cu câtă siguranță! " Citește mai puțin...