Rezumat Istoria filmului romanesc - Calin Caliman

Cea mai tânără dintre arte, la acest hotar de vremi, a acumulat – și în spații românești – mai bine de un veac de existență și se pregătește pentru veacurile viitoare. Din bogata documentație avută la îndemână, am selectat, așadar, nu numai din considerente formale (fiind imposibil de strâns între coperțile unei asemenea cărți, documentația a zeci și zeci de volume), ci, în primul rând, din considerente de fond, cele mai importante evenimente și momente petrecute pe spirala evolutivă, cu urcușuri și coborâșuri, cu lumini și umbre, a filmului românesc.
Citește tot rezumatul cărții Istoria filmului romanesc...   Am utilizat cu precădere fișele propriului meu curs de istoria filmului – pe care l-am susținut, la sfârșitul anilor ’60, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică și pe care l-am susținut, ulterior,  mai bine de două decenii, la diferite universități de stat sau particulare, la Facultatea de Arte „Geo Saizescu” de la Universitatea „Hyperion”, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, la Universitatea europeană „Columna” –, precum și studii, articole, cronici de film apărute cu precădere în revistă Contemporanul (majoritatea filmelor românești din ultimele cinci-șase decenii trecând și prin cronicile mele din acest ex-hebdomadar, actualmente mensual). Față de cercetările anterioare – unele de „uz intern ” – am încercat, prin modul de abordare a filmelor din palmaresul cinematografiei naționale, să mă adresez nu numai cineaștilor și, în genere, specialiștilor din lumea artei a șaptea, am căutat să captez interesul unui public cât mai larg de cinefili, ducând istoria filmului românesc, la propriu, cât mai aproape de spectatorii de ieri, de spectatorii de azi și – de ce nu? – de spectatorii de mâine. (Călin Caliman) Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Istoria filmului romanesc?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Istoria filmului romanesc și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Istoria filmului romanesc scrisă de Calin Caliman. Istoria filmului romanesc a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Istoria filmului romanesc este editura CONTEMPORANUL - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura CONTEMPORANUL aici. Cartea Istoria filmului romanesc face parte din categoria Desen Muzica Film Teatru. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 808 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Istoria filmului romanesc și, de asemenea, sperăm că autorul Calin Caliman, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde