Catedrala

Raymond Carver spunea că e posibil să discuți despre lucruri obișnuite folosind un limbaj obișnuit, dar precis, și să acorzi acestor obiecte, indiferent dacă este vorba despre un scaun, o draperie, o furculiță, o piatră sau cercelul unei femei, o putere magică uluitoare.
Citește tot rezumatul cărții Catedrala... Nicăieri nu e mai evidentă reușita metodei sale decît în povestirea „Catedrala”, care dă și titlul volumului: un nevăzător conduce mîna celui ce poate vedea, amîndoi schițînd o catedrală pe care primul n-o va zări niciodată. Astfel, aparenta banalitate a personajelor, a dialogurilor sau a situațiilor e permanent transformată într-o senzație de apăsare, de stranietate sau chiar de fantastic. Asistăm, de pildă, la o întîlnire între două perechi, dar în care intervin un păun țîfnos și un mulaj dentar. Alteori, se petrec momente de un dramatism rar, sporit de întîmplări misterioase și sumbre. De fiecare dată, Raymond Carver ne dezvăluie, cu ușurință și cu rafinament greu de egalat, fațetele ascunse ale unor vieți aparent banale, dînd senzația că a reușit să prindă în cuvinte esența tainică a vieții înseși. Traducere din limba engleză de Horia Florian Popescu Fragment din cartea "Catedrala", de Raymond Carver "Sâmbătă după-masa femeia s-a dus cu mașina la brutăria din centrul comercial. După ce a răsfoit o mapă cu fotografii de prăjituri, lipite cu scotch pe foi detașabile, a comandat un tort de ciocolată, preferatul copilului. Tortul ales de ea era ornamentat cu o navă cosmică și o rampă de lansare sub o puzderie de stele albe și cu o planetă făcută din glazura roșie la capătul celălalt. Numele băiatului, SCOTTY, urma să fie scris cu litere verzi sub planetă. Brutarul, un bărbat în vârstă, cu gâtul gros, a ascultat fără să scoată o vorbă când femeia i-a spus că băiatul împlinește opt ani lunea viitoare. Brutarul purta un șorț alb, care semăna cu un halat. Băierele fi treceau pe sub brațe, erau petrecute prin spate și apoi ajungeau din nou în față, unde erau legate sub talia lui solidă. Și-a șters mâinile de șorț în timp ce o asculta. Și-a coborât privirea pe fotografii și a lăsat-o să vorbească. Să vorbească pe îndelete. De-abia venise la lucru și avea să stea acolo și să coacă toată noaptea, așa că nu se grăbea deloc. I-a spus brutarului numele ei, Ann Weiss, și i-a dat numărul de telefon. Prăjitura va fi gata luni dimineață, destul de devreme ca să ajungă la timp la petrecerea copilului de după-amiază. Brutarul nu era un om jovial. Nu și-au spus amabilitați, doar au schimbat minimum de cuvinte, informațiile necesare. Omul a făcut-o să se simtă stânjenită și femeii nu i-a plăcut. În timp ce el stătea aplecat peste tejghea, cu creionul în mână, femeia i-a studiat trăsăturile aspre și s-a întrebat dacă el a făcut și altceva în viață sau a fost dintotdeauna doar brutar. Ea era mamă, avea treizeci și trei de ani și i se părea că oricine - mai ales o persoană de vârstă brutarului, un bărbat destul de bătrân ca să-i fie tata - ar trebui să aibă copii care au trecut prin faza asta deosebită a torturilor și a serbării zilei de naștere. Între ei doi ar trebui să existe o asemenea legătură, s-a gândit ea." Citește mai puțin...