Românii au fost la putere în Transilvania secolelor al XIII-lea și al XIV-lea, alături de nobili, de sași și de secui, dar tot atunci a început și s-a produs treptat, dar implacabil, îndepărtarea lor ca grup distinct de la conducere.
Mai întâi, ei erau de credință „grecească” și – conform mentalității timpului – nu mai puteau fi la putere într-un stat de credință „latină”, campion al misionarismului catolic, într-un stat care se revendică drept „apostolic” și „marianic” (protejat de Fecioara Maria), având menirea declarată să lupte pe toate căile, inclusiv cu armele, contra „păgânilor, a ereticilor și a schismaticilor”. S‑a văzut repede că acești români cuprinși în Transilvania și în Ungaria prelungeau masa poporului lor situat spre sud și spre est, că erau nesiguri în fidelitatea lor față de rege și coroană, ca întrețineau, la început mai mult inconștient și intuitiv, legături cu frații lor de peste munți, de care îi legau atâtea caracteristici comune, inclusiv vechi formațiuni politice care „încălecau” Carpații. Încrederea autorităților oficiale ale Transilvaniei și Ungariei în români a început să scadă, pe măsură ce sporea suspiciunea românilor față de aceste autorități. Era tot mai clar că, în stăpânirea solidă și în exploatarea Transilvaniei, autoritățile nu se puteau baza prea serios pe români. Mult mai de încredere pentru rege și apropiații săi erau nobilii (cei făcuți nobili de către suveran), sașii, secuii etc., adică acele grupuri de oameni – majoritatea coloniști, veniți mai de departe sau mai de‑aproape – dăruite cu pământuri și apoi cu largi privilegii. (Ioan-Aurel Pop) Ioan-Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar și președinte al Academiei Române. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a condus și Institutul Cultural Român din New York (S.U.A.), precum și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Din martie 2012, este Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2015, este președintele Comitetului Național al Istoricilor din România și reprezentantul României în Comitetul Internațional de Științe Istorice. Membru în diverse academii și organizații științifice naționale și internaționale, visiting professor al unor universități din S.U.A., Franța și Italia, acad. prof. Ioan-Aurel Pop este, de asemenea, autor a peste cincizeci (50) de cărți, tratate și manuale, și a peste trei sute (300) de studii și articole, publicate la edituri de prestigiu și în periodice din peste 20 de țări din Europa, America și Asia. Temele predilecte de cercetare fac parte din domeniul istoriei medievale și moderne timpurii: instituții ale Transilvaniei, relații între Țările Române, națiunea medievală, raporturi româno-maghiare, paleografia latină și limba latină ca limba a izvoarelor.
