Gradina de sticla

Grădina de sticlă  a fost distinsă în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Tatiana Tibuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale ”neiubirii”, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi.
Citește tot rezumatul cărții Gradina de sticla... Orfană care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mâna de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. - Gabriela Adameșteanu Tatiana Tibuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, că foarte puține scriitoare române contemporane, că «o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate». Mai știe că atunci când exiști «între coastele moi și fermecate ale poveștii», adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci «cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările». Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciză o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare. - Simona Sora   Fragment din cartea "Grădina de sticlă" de Tatiana Tibuleac: "Aveam toți steluțe. Câte un punct roșu pe câte o inimă de copil. Devenisem octombrică și puteam iubi deschis. Pe Lenin îmi era mai ușor să-l iubesc decât pe femeia ce mă hrănea și mă îmbracă. Eram mândră de steaua mea. O scoteam din piept de zece ori pe zi ca să-i verific acul. Începusem să-l înțeleg pe Zahăr Antonovici și grija lui pentru medalii. Dă-i omului mic o insignă, o hârtie cu ștampila și se va simți erou într-o secundă. În pauze, ne întreceam la spus cât de tare îl iubim pe Lenin. Eu îl iubesc cât toate planetele. Eu îl iubesc cum iubesc Patria. Ca pe Anul Nou! Copii proști. Nici părinții, de fapt, nu erau mai deștepți. După lecții duceam toate neghiobiile acelea acasă. „Mamă, eu îl iubesc pe Vladimir Ilici Lenin mai tare ca pe tine!», i-a spus Maricica maică-sii. „Așa și trebuie, Maricică, Lenin e mai presus ca mama", i-a răspuns ea. La școală îmi plăcea. Mai greu îmi venea la limba moldovenească, însă, oricum, eram prima din clasă. Matematică o mâncăm pe pâine. În timp ce restul copiilor abia învățau să scadă și să adune până la zece, eu știam deja tabla înmulțirii în două limbi. Pe vremea aceea, primul an de școală era simplu, un fel de încălzire. Citit, scris, numărat. Mai aveam științele naturii, la care învățăm despre anotimpuri, păsări și animale. Și, desigur, limba rusă - cea mai frumoasă limbă din lume. Nu că aș fi cunoscut altele. Abia în clasa a patra, programa școlară prevedea o limbă străină. La sat - mai mult franceză. La oraș - engleză, spaniolă, rar germană. Școala noastră a avut mare noroc să aibă tocmai două profesoare de engleză: Berta Abramovna și, printr-o ironie a sorții, Tamara Pavlovna. Începusem, ce-i drept, să aud cuvinte frumoase și în limba moldovenească. Jurământ, deschizător, podgorie. Podgorie îmi plăcea foarte mult, iar când i-am spus Tamarei Pavlovna ce cuvânt frumos am învățat, ea a râs urât. E rusesc acest cuvânt - podgorie. Iată ce limbă ți-ai ales, nici cuvinte n-are. La lecția de limba rusă mă simțeam în apele mele. După triunghiurile Tamarei Pavlovna vorbeam chiar mai corect ca învățătoarea. Citeam prima toate textele cu voce tare, ca să audă și ceilalți copii. În momentele acelea mă umflam în pene de nu mai încăpeam în bancă. Aveam și eu bucurii - din astea." Citește mai puțin...