O abordare de natură cronologică încearcă să treacă în revistă o „sintagmă” de valoare istorică: instituția monarhiei moderne și contemporane (o continuitate constituțională de la Alexandru Ioan Cuza și casa de Hohenzollern-Sigmaringen la regii interbelici ai României) — un țel fundamental, anume zidirea noii societăți în cadrul celorlalte națiuni europene, prin „formularea”unei Românii în care să fie înfăptuite obiectivele generale ale „tripticului unității, neatârnării și modernizării” (cf.
Dan Berindei), aceasta din urmă pe toate tărâmurile „vieții cotidiene” carpato-dunărene.
