Puterea umbrei. General brg. (r) Aurel I. Rogojan față în față cu Dan Andronic Prefață: Ion Cristoiu Postfață: Mirel Curea Cartea este de o excepțională valoare. Pentru istoricul clipei și pentru istoric în general.
Dezvăluirile din carte pot fi împărțite în următoarele categorii: despre cum funcționa Securitatea; despre prezența spionajului străin, atât din Vest, cât și din Est, pe teritoriul României, înainte și după decembrie 1989; despre realitățile din anii comuniști, cu un accent aparte pus pe relația dintre Securitate și Puterea politică; despre pregătirea și desfășurarea Loviturii de stat din decembrie 1989; despre atmosfera din SRI sub domniile lui Virgil Măgureanu, Costin Georgescu și Radu Timofte; despre relația SRI cu Puterea politică postdecembristă, întruchipată de președinții Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Cartea conține multe dezvăluiri de senzație din lumea Securității și a S.R.I., informații în premieră despre Lovitura de stat din decembrie 1989, despre prezența spionajului străin, atît din Vest, cît și din Est, în România atît din regimul Ceaușescu, cît și din regimul postdecembrist, încît n-am eu atîtea ediții de blog ca s-o epuizez înainte de apariția în librării. - Ion Cristoiu Aurel I. Rogojan s-a născut în 1949 la Incești, Ceica, în județul Bihor și și-a consacrat întreaga carieră școlii naționale de informații pentru securitate națională. Șef de promoție al Școlii militare de ofițeri activi a Consiliului Securității Statului, cu specializarea în contraspionaj (1970), și absolvent al Facultății de Drept din București (1973), a făcut și studii postuniversitare de psihopedagogie, criminologie și management politico-administrativ. Activitatea profesională și-a început-o în 1970 la Securitatea Municipiului București. Între 1977 și 1985 a fost șeful de cabinet al generalului colonel Iulian Vlad (secretar de stat în Ministerul de Interne, din 1984 adjunct al ministrului de Interne, iar din 1987 ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului - D.S.S.). Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit pe Aurel I. Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al D.S.S. Între 1990 și 2006, în cadrul Serviciului Român de Informații - S.R.I., s-a ocupat de reglementarea și planificarea activității de informații, a predat în instituții de profil și a asigurat, din posturi de mare răspundere, managementul resurselor informaționale. S-a aflat neîntrerupt în activitate între 1970 și 2006.
