Deși despre cel mai talentat cineast din spațiul autohton s-a scris mult, fenomenul Loteanu nu a fost cunoscut în toată amploarea temperamentului artistic, care a surprins cele mai profunde manifestări ale sufletului etnic.
Întru depășirea „insuficienței exegetice”, a fost elaborat un studiu complex și modern, care se axează pe dialogul interior dintre analiza filmologică a operei cinematografice și psihanaliza biografiei artistului. Un asemenea demers polivalent deține un scop dublu: evidențierea originalității discursului loteanian, care a avut un impact vădit la îmbogățirea limbajului cinematografic, dar și relevarea dramei umane a unui creator de sorginte romantică. Structura monografiei este axată pe miturile călăuzitoare ale creației lui Loteanu: mitul eternei revoluții, mitul eternei reîntoarceri, mitul eternei libertați, mitul eternului feminin, mitul geniului. Scopul major – dezvăluirea polifonismului excepțional al operei maestrului, scoaterea în relief atât a raportului dintre film și alte arte, cât și a relației deosebit de tensionate în cadrul dicursului neoromantic a triadei „prototip-autor-interpret”. Pentru prima oară, a fost reexaminată și reevaluată cea mai complexă etapă a creației lui Loteanu – emigrarea la Moscova, conștientizând impactul destinal al părăsirii patriei regăsite și vicisitudinile dramatice ale asimilării într-un nou context etno-cultural. În concluzie, se evidențiază aportul regizorului–poet la înfiriparea și la maturizarea neoromantismului cinematografic în contextul filmului universal, semnalând fenomenul cristalizării miturilor personale ale maestrului de o rezonanță aparte în spiritualitatea națională. Filmul poetic a început să existe din clipa în care geniul anonim a rostit Pe un picior de plai, / Pe o gură de rai. Sunt „școlerul" ciobanilor noștri plecați de secole în câmpiile cosmice, spre a lumina și încălzi universul. Creatorii de metafore au fost cei care au dăruit lumii un nou spațiu spiritual. Au lărgit până la stele orizontul estetic și intelectual. - Emil Loteanu Maximalistul Emil Loteanu se înscrie printre exponenții de vârf ai sclipitoarei generații șaizeciste, în spațiul neîndurător al unui tragic erou romantic entuziasmat de fantasmagorica aspirație de a îmbrățișa, întru desăvârșire, lumea cu aripile celor mai mărețe visuri ale omenirii. Nici lumea, nici oamenii nu au fost însă în stare să-și schimbe chipul ca să corespundă idealurilor sublime ale Artistului. - Ana-Maria Plămădeală
