Noul album al Aureliei Stoie Mărginean aduce în fața privirii noastre modernizate, grăbite, asaltate de imaginea produsă de ecrane, un alt tip de imagine, de scriere, de interpretare a călătoriei.
O imagine grăbită și ea, dar interogativă într-un mod extrem, care pune sub semnul întrebării propria sa natură, propria sa necesitate ca expresie artistică. Care e jurnalul de care are nevoie descoperitorul, exploratorul, călătorul modern? Ce fel de expresie este cea mai potrivită și cum de se menține în actualitate această dorință de a nota, de a reține etapele și episoadele unei călătorii. Când devine ea revelatoare și depășește granița unor simple imagini fotografice adunate azi în albume virtuale și transmise prin „nori” de informație? Cum mai poate artistul să transforme jurnalul de călătorie într-o experiență unică și universală... De la primele drumuri, de la marile expediții, de la călătoriile inițiatice, până la deplasarea modernă, a rămas intactă dorința de a consemna impresiile, emoțiile, peisajele, oamenii, evenimentele, dar mai ales, lucrurile văzute prima dată, prospețimea acestora irepetabilă, cu alte cuvinte, de a memoriza întâlnirea, tradusă azi, în primul rând prin fotografie, dar și, în spiritul tradiției, prin desene, schițe, crochiuri, în efortul de a capta nemaivăzutul, de a crea o legătură personală cu spațiul ce se lasă descoperit. Orice schiță sau notița fugară păstrează legătura greu de explicat dintre prima-vedere și emoțiile călătorului. Imaginea astfel surprinsă nu răspunde neapărat regulilor perspectivei și geometriei creării imaginii fotografice inversate și re-inversate. E, din contră, o imagine plină de viață care se agăță de detaliile care vorbesc și se adresează într-un fel unic doar călătorului.
