Craii de Curtea Veche

In 1897, dupa o perioada de zbucium si amaraciuni cauzate de ostilitatea manifestata fata de productiile sale dramatice, solicitat sa colaboreze la Gazeta sateanului, I. L. Caragiale trimite schita Canuta, om sucit, insotita de o ampla scrisoare in care isi destainuia starea sufleteasca din acele momente, spunand, printre altele: "Un tata ar trebui sa fie din cale-afara denaturat ca sa ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii sai, cariera de publicist onest.
Citește tot rezumatul cărții Craii de Curtea Veche... Douazeci si patru de copii sa am - sa ma fereasca Dumnezeu! - pe toti i-as face oameni politici, adica avocati, si daca unul n-ar fi in stare sa invete macar atata, l-as invata sa prinza caini cu latul. Hengher, da! dar literat, nu!" Parca in ciuda acestei hotarari atat de dur exprimata, cei doi fii ai marelui dramaturg, Mateiu si Luca, s-au orientat amandoi spre aceeasi cariera literara, pe drumul careia tatal lor intalnise mai mult spini decat trandafiri. Luca si-a frant existenta de timpuriu, nedepasind prea mult faza incercarilor si proiectelor. In schimb, Mateiu a izbutit sa cristalizeze o opera investita cu remarcabile virtuti artistice, care i-a asigurat un loc de seama in evolutia literaturii romane din prima jumatate a veacului trecut. La aparitia in volum, in 1929, romanul Craii de Curtea-Veche s-a bucurat, indata, de un rasunator succes, impunandu-se atentiei tuturor prin farmecul cu totul aparte al paginilor de incantatie evocatoare, prin pasta densa a imaginilor caracteristice atmosferei balcanice si levantine, prin ineditul straniu al stilului. Citește mai puțin...