Voi, ce-această carte cercetați,
Lăsați deoparte orice supărare
Și răsfoind-o nu vă rușinați,
Prilej neavând de rușinare.
Mult din ea, e drept, nu câștigați,
Însă, cum mâhnirea va cuprinde,
Cartea răsu-vă de l-ar aprinde,
Mândru atunci aș fi cât zece;
Căci râsul fruntea o destinde,
Prin el omul pe-animal întrece*
(*Aluzie la un pasaj din De partibus animalium, III.
X. 9, în care Aristotel arată că ceea ce îl deosebește pe om de animale este râsul.)
De credeți că nu-i haioasă mai cercați!
Fragment din cartea Gargantua, de Francois Rabelais
"Cum a fost purtat Gargantua unsprezece luni în pântecele mamei sale
La vremea lui, Grandgousier era un băiat bun și un mare petrecăreț. Îi plăcea să bea pe săturate, Ia fel ca oricărui altuia din lume în vremurile acelea, și să mănânce sărat. Pentru aceasta, ținea să aibă întotdeauna, la vremea lor, mare strânsură de șunci de Westfalia, de Maientă și de Bayona, provizii de limbi afumate, belșug de costițe, de salamuri și de budinci de sezon, alături de care punea pastrama de viță și muștar, multe icre de chefal pudrat numite botărgos, și mari cantități de cârnați, nu de Bologna (căci se temea de mâncărurile din Lombardia), ci din Bigorre, Longaulnay, Brene și Rouargue, precum și alte bunătăți în stare, care mai de care, a-i stârni setea.
La vremea bărbăției sale, o luă de soție pe Gargamela, fiica regelui părpăioșilor, femeie frumoasă și plină de nuri. Și făceau ei amândoi prea adesea pe dobitocul cu două șezuturi, frecându-și cu plăcere burțile, până ce ea rămase îngreunată cu băiat frumos, pe care îl purta până în a unsprezecea luna. Căci atât - ba uneori chiar și mai mult - pot purta femeile sarcină, mai cu seamă dacă e vorba despre o capodoperă a Naturii și o odraslă căreia îi e sortit ca, la vremea ei, să facă cine știe ce isprăvi mari. Spune doar și Homer ca acel copil pe care Neptun l-a zămislit cu Nimfa s-a născut după un an, adică în cea de-a douăsprezecea lună. Căci, după spusă și a lui A. Gellu, în cartea a III-a, având în vedere măreția lui Neptun, era neapărat nevoie de acest timp pentru ca pruncul să poată crește pe deplin. Tot din acest motiv a făcut și Jupiter să țină patruzeci și opt de ore noaptea în care s-a iubit cu Alcmena, un timp mai scurt nefiind suficient pentru a-l "fauri" pe Hercule, cel care avea să izbăvească lumea de monștri și de tirani. "
