Complexul lui Portnoy

Romanul care a marcat literatura americană a anilor ’60, considerat la apariție cea mai aberantă carte despre sex, Complexul lui Portnoy se construiește ca o confesiune în fața psihoterapeutului, în care subiectele sînt dintre cele mai neașteptate și diverse.
Citește tot rezumatul cărții Complexul lui Portnoy... De la pornirile sexuale perverse, scornite de mintea unui adolescent înfierbîntat, pînă la complexele morale pricinuite de viață într-o cultură semită a anilor ’50, cu ironiile și absurditatea ei, totul uimește, amuză, sperie, totul este nebunie și exuberanță. Fragment din volumul "Complexul lui Portnoy" de Philip Roth "Am plecat din Jersey City din cauza antisemitismului. Cu puțin timp înainte de izbucnirea războiului, când Bund-ul o ținea tot într-o voioșie, naziștii își organizau picnicurile la o grădină de vară situată la numai câteva străzi de blocul nostru. Când se-ntâmplă să trecem duminicile pe-acolo cu mașina, tata îi înjură cu năduf, destul de tare ca să-l aud eu, dar nu destul de tare ca să-l audă și ei. Apoi, într-o seară, pe fațada blocului nostru am găsit pictată o svastică. Pe urmă, a fost găsită o svastică încrustată pe banca unuia dintre copiii de la Hannah din clasă. Iar într-o după-amiază, chiar Hannah a fost fugărită de la școală până acasă de-o gașcă de derbedei bănuiți a fi huligani antisemiți. Părinții mei erau înnebuniți de spaimă. Când unchiului Hymie i-au ajuns însă la urechi aceste întâmplări, mai că nu l-a pufnit râsul: - Vă mai mirați de chestiile astea? Trăiți înconjurați din toate părțile de goimi și încă vă mai mirați? Singurul loc unde ar trebui să trăiască un evreu este între evrei, mai ales, zicea el apăsat și sensul sublinierii lui nu mi-a scăpat întru totul, mai ales când copiii cresc laolaltă cu persoane de sex opus. Unchiului Hymie îi plăcea să se dea rotund în fața tații și-i făcu chiar plăcere să arate că în Jersey City blocul nostru era singurul locuit exclusiv de evrei, or în Newark, unde el continua să trăiască liniștit, cartierul Weequahic era în întregime în situația asta. în promoția vara-mii Marcia de la Liceul Weequahic, din două sute cincizeci de absolvenți, nu erau decât unsprezece goimi și un negru. Ia-ncearcă să te pui cu ei, zicea unchiul Hymie... Așa că, după ce a cântărit situația, tata a făcut o cerere de transfer, prin care să revină pe meleagurile natale și, deși șeful lui direct nu se arată deloc dispus să piardă un tip atât de muncitor (și, firește, a clasat cererea), maică-mea a dat, în cele din urmă, pe cheltuiala ei, un telefon la Sediul Central din Boston și, după o tevatură de care nici nu vreau să-mi amintesc, cererea a fost aprobată: în 1941 ne-am mutat la Newark. Vărul meu Harold era scund și îndesat ca un taur – că toți bărbații din familia noastră, cu excepția mea – și semăna izbitor cu actorul John Garfield. Mama îl adora și-l făcea să roșească mereu (e unul dintre talentele cucoanei) declarând în prezența lui: - Cu niște gene negre ca ale lui Heshele, oricare fată, credeți-mă, ar avea asigurat la Hollywood un contract de-un milion de dolari. Într-un colț al beciului, în capătul opus locului unde își ținea unchiul Hymie navetele de Squeeze îngrămădite până-n tavan, Heshie își păstră halterele cu care făcea exerciții de forță în fiecare după-amiază înaintea începerii sezonului de atletism. Se numără printre vedetele echipei și deținea recordul orașului la aruncarea suliței: probele lui obișnuite erau aruncarea discului, aruncarea greutății și aruncarea suliței, dar, într-un rând, în timpul unui concurs desfășurat pe stadionul școlii, antrenorul l-a pus să ia startul într-o probă de garduri, în locul unui coleg care se îmbolnăvise și, împiedicându-se la ultimul gard, a căzut și și-a fracturat încheietura mâinii. La data aceea – sau te pomenești că tot timpul era așa? – mătușa Clară tocmai era „cu nervii la pământ" – pe lângă ea, măicuța mea cea vivace zici că-i Garry Cooper– și, când Heshie a apărut pe seară acasă cu mâna-n ghips, a căzut leșinată în bucătărie.” Citește mai puțin...