“Pe lângă numeroasele schimbări de ordin sociologic, politic, filozofic și artistic provocate de colapsul orizonturilor temporale și preocuparea pentru instantaneu generată de media, postmodernismul a generat și noi modalități de percepere a spațiului în literatură.
În plus, cadrele sale epistemologice noi, fragmentarismul, efemerul, pluralitatea și evaziunea care au invadat viața cotidiană, publicitatea devenită artă oficială, preferință pentru colaj, improvizație și simulacru au afectat la rândul lor reprezentarea spațiului ficțional. Cum au influențat schimbările de paradigmă redarea spațiului în romanul anglo-saxon contemporan este ceea ce încearcă să explice studiile din volumul de față. În prima parte a volumului, „Teoria spațiului, spațiul teoriei”, autorii oferă o perspectivă teoretică asupra spațiului ficțional. (…) În partea a doua a cărții, „Pactul cu spațiul: Scriitorii și simbolismul locului”, contribuțiile autorilor conturează lupta romancierilor cu spațiul concret al etnicității, al exilului, al sacralității sau al războiului, atenția oprindu-se mai ales asupra spațiilor claustrante londoneze, a sălbăticiei canadiane și a multiculturalismul Indiei. La fel de incitante apar spațiile aeriene al industriei militare americane, cele distopice din creațiile science-fiction, teritoriile nativilor indieni invadate de civilizația modernă tehnicizată sau țesătura labirintică a hipertextualității.(…)
Toate aceste abordări ale spațiului în romanul anglo-saxon contemporan ne conduc la concluzia că postmodernitatea răstoarnă teoriile tradiționale legate de spațiu și anulează opozițiile clasice – sus/jos, deschis/închis, urban/natural, central/periferic etc. –, punând tot mai mult accentul pe zonele de tranziție, interculturale, diasporice și hibride. Aceste suprapuneri subliniază disponibilitatea romanului postmodern pentru paradigma pluralității și ne conving de fundamentală să contribuție la eliberarea imaginației topografice de periculoasele conflicte ideologice, naționaliste și tribale care ne mai bântuie încă.”, a scris Pia Brînzeu în introducerea volumului.
