„Atunci când Goethe a numit Faust o „tragedie”, n-a avut in vedere nicidecum o determinare exactă a speciei dramatice. Contemporanii săi deja vorbeau de Divina Tragedia, făcând referire la poemul universal al lui Dante, căci și opera lui Goethe este un poem universal, ce-i drept în alt sens decât Divina Comedie, nu ca expresie poetică a unui cosmos obiectiv, ci ca urzeala care se trage în totalitate din subiect[...]: evocare a momentelor esențiale în dezvoltarea speciei umane, însumare enciclopedică a experiențelor ei, privire retrospectiva asupra „formelor” istorice ale conștiinței, dintre care Goethe nu se poate identifica cu nici una, de aici și caracterul poetic universal care combină toate speciile.
În Faust revin toate formele de bază ale genului dramatic european - de la tragedia antică, misterele Evului Mediu, teatrul popular al secolului al XVI-lea și teatrul curtenesc, până la opera romantică <> a prezentului. Această diversitate dramatică se îmbină cu o complexitatea liric-metrică nemaiîntâlnită. Caracterul de operă totală explică și importănat deosebită a artelor plastice și mai ales a muzicii în istoria receptării lui Faust.`
DIETER BORCHMEYER
„Nu e o nimica toată să reprezinți în afară la optzeci și doi de ani ceea ce ai conceput la douăzeci de ani și să îmbraci un astfel de schelet lăuntric viu cu tendoane, carne și piele și să mai și înfășori ceea ce-i gata așezat cu niște falduri de mantou, astfel încât totul laolaltă să rămân o enigmă manifestă care să-i încânte pe oameni mereu și să le dea de furcă.”
GOETHE, într-o scrisoare din 1831 către prietenul său Zetler
