Prin personaje contradictorii pentru epoca în care ele intrau în scena literaturii, romanul lui Goethe este un paradox al împotrivirilor. Eduard și Charlotte, cuplul deschis la libere alegeri, pun în scenă legăturile, cînd amoroase, cînd pornite din apropieri ale spiritului, din Afinitățile elective.
În această scenă, neobișnuită mai mult prin cele spuse decât prin cele făcute, va intra tînăra Ottilie, cu farmecul inocenței, al armoniei în toate, dar și un prieten al lui Eduard, un căpitan în retragere, un spirit al exactității clasice, al ordinii derutante; atunci fanteziile celor doi soți capătă substanță, fără ca vreunul dintre ei să bănuiască ce-i unește sau ce îi va despărți.
