Romanul lui John Fowles a inspirat o celebră ecranizare, cu Meryl Streep și Jeremy Irons în rolurile principale. Filmul Iubita locotenentului francez, apărut în 1981, a fost de cinci ori nominalizat la Oscar și a cîștigat două premii BAFTA.
Iubita locotenentului francez, romanul cel mai cunoscut al lui Fowles, este o emoționantă poveste de iubire. O carte despre tinerețe, despre frumusețea vieții și despre libertatea de a alege. Plasată în jurul anului 1867, acțiunea romanului pune în cumpănă libertatea viziunii de la sfîrșitul anilor ’60 ai secolu-lui XX cu atitudinile severe ale perioadei victoriene din urmă cu o sută de ani. Romanul evocă în chip convingător atmosfera convențiilor rigide, a emoțiilor reprimate, iar punctul culminant, îndelung amînat, al relației celor trei protagoniști sporește și mai mult interesul cititorului.
Fragment din roman:
"În cine știe ce cămăruța dosnică de cîrciumă, Sam putea să lase impresia - și chiar o lasă - că știe totul despre viață la oraș, și încă ceva pe deasupra. Afișa un dispreț agresiv pentru tot ce nu provenea din West End-ul londonez, pentru tot ceea ce nu purta pecetea de ultimă oră a acestuia. În adîncul sufletului său, altfel stăteau însă lucrurile. Acolo, nu era decît o făptură sperioasă și nesigură - nesigură nu în privința a ceea ce dorea să fie (o persoană aflată, ca situație, la o depărtare astronomică de starea lui prezentă), ci a capacității lui de a ajunge pînă acolo.
În sufletul lui Mary, însă, lucrurile stăteau exact pe dos. Firește că Sam îi luase ochii la început: o întrecea, doar, în atîtea și atîtea privințe, iar tachinările cu care-l întîmpinase nu fuseseră decît o reacție de apărare în fața unei atît de evidente superiorități culturale: eterna iscusință a orășeanului de a depăși diferențele, de a găsi scurtături, de a grăbi ritmul unei apropieri. Mary era însă înzestrată cu o fundamentală tărie de caracter, un soi de ingenua încredere în ea însăși, certitudinea că, într-o bună zi, avea să fie o nevastă și o mamă bună; pe deasupra, știa să deosebească grîul de neghină, cînd era vorba de oameni... , își dădea seama de diferența de valoare dintre stăpîna ei și nepoata stăpînei, bunăoară. La urma urmei, era țărancă, iar țăranii trăiesc mult mai aproape de adevăratele valori decît truditorii citadini.
La început, Sam fusese cucerit de ea pentru că era asemenea unei zile de vară ivite după șirul cenușiu de slujnicuțe și prostituate din care era alcătuită experiența lui erotică trecută. În domeniul ăsta, nu-i lipsea cîtuși de puțin încrederea în sine, ca mai tuturor cockney-lor. Avea un păr negru de toată frumusețea, care contrasta plăcut cu ochii foarte albaștri și frăgezimea pielii. Era zvelt, cu încheieturi mlădioase, iar mișcările-i erau toate sprintene și precise, deși prea năzuiau uneori să imite pînă la o maimuțăreală afectată cîteva dintre ticurile lui Charles pe care Sam le socotea cu deosebire distinse. Femeile nu-l mai slăbeau din ochi după ce-l vedeau, dar de pe urma cunoașterii mai aprofundate a fetișcanelor londoneze nu se alesese cu mare lucru, dincolo de imaginea reflectată a propriului său cinism. Ceea ce-l dăduse într-adevăr gata fusese inocenta lui Mary. Se trezi deodată în situația unui băiețandru care îi orbește pe cei din jur cu o oglindă - și, într-o bună zi, da peste cineva mult prea de treabă ca să merite un asemenea tratament. Dori dintr-odată să fle el însuși în prezența lui Mary; și să descopere, totodată, cine era ea.
Această subită înțelegere reciprocă mai profundă survenise în dimineața în care avusese loc amintită vizită la doamna Poulteney. Începuseră prin a discuta postul pe care-l ocupă fiecare, calitățile și defectele domnului Charles și ale doamnei Tranter. Mary era de părere că Sam era norocos că se află în slujba unui domn atît de drăguț. Sam strîmbă din nas; și apoi, spre uimirea lui, se trezi spunîndu-i acestei țărăncute de rînd ceva ce pînă atunci nu-și mărturisise decît sieși."
