Connection failed SQLSTATE[42000] [1226] User 'booknation_superAdmin' has exceeded the 'max_user_connections' resource (current value: 2) Mobilizare - Bogdan Ghiu 📚 cel mai mic preț

Rezumat Mobilizare - Bogdan Ghiu

Ilustrând și mobilizând scrisul‑pentru‑a‑gândi, gândesc în scris, scriu ca să gândesc: pentru a concretiza și a „concreționa” materializând simptome apocrife la care să pot să reacționez, cartea (compunerea, „condensul”) de față poate fi citită și ca jurnalul unei întârzieri, al unei încercări de recuperare și, deci, dacă tot ratează trecutul (pregătirea), printr‑o proiectare în viitor, imaginarea unei preîntâmpinări.
Citește tot rezumatul cărții Mobilizare... Suntem întârziați și trebuie să recuperăm. Suntem oricum și întotdeauna în întârziere și în decalaj față de „propria” istorie (mai cu seamă în modernitate, care tocmai asta și‑a propus: să ne surprindă permanent), dar de data aceasta istoria a accelerat și ne‑a depășit, surprinzându‑ne, în plus, total din două direcții logic opuse, pe care le‑aș lega și le‑aș rezuma astfel: noul readucând vechiul, mai mult: supernoul reciclând arhaicul (ca resursă fosilă neconsumată, căci neconsumabilă, desigur: combustibil pentru accelerarea istoriei). Și nu unul bun, vreo „Arcadie”, ci cel mai negru și mai de ne‑repetat din istorie (cea recentă și în general). O venire, deci, legată în special de tehnologie, dar care produce o revenire, un progres care comunică un regres, pe scurt: inteligența artificială răspândind fascismul. Furtună perfectă, combinație neașteptată. Cum să nu fii surprins? Am fi putut vedea venind asta? Încă nu pot să redau și să măsor prin cuvinte ceea ce ni se întâmplă. De‑asta și continui să scriu, să reformulez, încercând să egalez prin înșiruiri de cuvinte înlănțuirea, lanțul evenimentelor, care ne strangulează la propriu. - Bogdan Ghiu Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Mobilizare?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Mobilizare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Mobilizare scrisă de Bogdan Ghiu. Mobilizare a apărut în anul 2025. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2025 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Mobilizare este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Mobilizare este editura TACT - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura TACT aici. Cartea Mobilizare face parte din categoria Filosofie Romaneasca. Este o carte rezonabil de groasă - are 250 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Mobilizare și, de asemenea, sperăm că autorul Bogdan Ghiu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.