Rezumat Opera poetica - Bogdan Ghiu

    Lansat în anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanți poeți români ai ultimelor decenii, foarte perso­nal, stăpînind peste un teritoriu al lui și numai al lui: metapoezia. Încă de la început, scria Poem după Poem (titlul pe-atunci pre­dilect) pentru a obține efecte de profunzime, de surpriză, de mister din reflecția fulgurantă asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei.
Citește tot rezumatul cărții Opera poetica... Se vedea – pe de altă parte – încă de atunci implicarea exis­tențială în reflecția textuală, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeași combinație, adîncind patetismul și „umanizînd” metadiscursul poetic. De la formula concentrării maxime, de tip haiku, autorul a deviat și spre mai ample extensii, mergînd pînă la secvențe de proză eseizantă, „hașurînd” pagina, căutînd sensuri în albul ei acoperit cu negre sire. Poate că vor fi existat dintotdeauna, însă au devenit în ultimele cărți mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esențială. - Ion Bogdan Lefter     CUPRINS: • Prefață. Metapoetul: între scriitură și viața de Ion Bogdan Lefter • Scris șters: Puneri la încercare sau Post-Scriptum: formula (Nota asupra unei ediții) • Extrase din Manual • 36 // 42 de caligrame ajutătoare • Manualul autorului • Întoarceri la locul faptei poetice. Lecții și exerciții (rînduri lipsa) • Poemul cu latura de 1 metru • Arta consumului • Arhipelogos • Pantaloni și cămașa • Manualul autorului • (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte • Eclipsa Crimă (plătim vizibilul) • Pe unde să intre jaguarul (pentru un viitor) • Nota biobibliografică • Referințe critice     Fragment din volumul "Opera poetică" de Bogdan Ghiu:     „Schiță pentru o reverie  Unde ești, adolescență?  Ai fost frumoasă, dar repede  ți-am pus capăt, grăbit  cu un viitor care azi  e prezent fără margini.  Unde ești, piept al meu  de atunci, în care azi încep  să simt din ce în ce mai distinct  inima, plămînii, sîngele întorcîndu-se,  respirația? Și nu am decît  28 de ani (în curînd voi împlini 29),  și cuvintele nasc deja invariabil  aceleași cuvinte, cuvintele mele  s-au făcut specie cuminte și  truditoare și în curînd, pre-  simt, vor deveni istorie.  Unde ești, nume al meu  la care visam?  Pămînt al tinerelor copite  astăzi căzute?  Și tu, Artaxerxe, adolescență?  Unde sînt dinozaurii [candizi] cu visele lor?  Am 28 de ani și cîntecul e numai  cuvinte.” Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Opera poetica?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Opera poetica și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Opera poetica scrisă de Bogdan Ghiu. Opera poetica a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Opera poetica este editura PARALELA 45 - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura PARALELA 45 aici. Cartea Opera poetica face parte din categoria Poezie. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 423 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Opera poetica și, de asemenea, sperăm că autorul Bogdan Ghiu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

RECENZIILE CĂRȚII OPERA POETICA PUBLICATE PE BOOKNATION

Recenzie ”Opera poetica” de Lucian Blaga
Recenzie ”Opera poetica” de Lucian Blaga
publicată la 2017-04-24 18:50:53
recenzie scrisă de Adelina Sănduleac
0 secunde