Rezumat Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 - Vasile Gordon

Catehezele din acest volum au rezultat în urma dialogurilor publice și de taină pe care le-am purtat cu credincioșii încredințați spre păstorire în decursul celor aproape 30 de ani de preoție.
Citește tot rezumatul cărții Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1... Cele mai multe dintre ele au fost redactate efectiv în ultimii ani și tipărite în paginile Buletinului nostru parohial. Le-am numit "pastorale”, întrucât temele se leagă direct de misiunea pastoral-misionară desfășurată în parohie, vizând mai ales aspecte și răspunsuri practice, solicitate de credincioși de-a lungul timpului. Catehezele se adresează credincioșilor de toate vârstele, dar cred că pot fi de folos și preoților tineri, cu mai puțină experiență, precum și profesorilor de religie, care se pot confrunta cu întrebări similare celor adresate nouă. Am numerotat acest volum cu "I”, nădăjduind că Bunul Dumnezeu îmi va da putere și sănătate să public curând și un al doilea volum. Intenționez, astfel, să continui cu răspunsurile privind aspectele practice ale vieții creștine din cadrul parohiei, dar să tratez și alte subiecte de interes misionar actual. Pr. Vasile Gordon Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 scrisă de Vasile Gordon. Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 a apărut în anul 2012. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2012 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 este editura SOPHIA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura SOPHIA aici. Cartea Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 face parte din categoria Carte Ortodoxa. Este o carte rezonabil de groasă - are 248 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Cateheze pastorale pe intelesul tuturor vol. 1 și, de asemenea, sperăm că autorul Vasile Gordon, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde