Asa grait-a Zarathustra

Și-abia atunci, când voi cu toții vă veți fi lepădat de mine, am să mă-ntorc din nou la voi. Da, cu alți ochi îi voi căuta atunci, o, frați ai mei, pe cei pe care-odată i-am pierdut; și cu-altă dragoste atunci va voi iubi. Și încă-o dată-o să-mi deveniți prieteni și fii ai unei singure speranțe: căci pentru-a treia oară am să fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Mărea-Amiază.
Citește tot rezumatul cărții Asa grait-a Zarathustra... Și-această Mare-Amiază este atunci când omul la mijlocul cărării sale vă sta-ntre animal și Supraom, sărbătorindu-și drumul spre amurg drept cea mai nobilă speranță-a sa: căci este drumul spre-o nouă dimineața. Și-n clipă-aceea chiar cel ce-apune se va binecuvânta, pentru că trece-o vamă mai înaltă; iar soarele cunoașterii sale-i va fi atunci în crucea zării nemișcat. Morți sunt toți zeii: acum noi vrem ca Supraomul să trăiască – aceasta ne va fi cândva, în crucea amiezii celei mari, voința ultimă ! -  Friedrich Nietzsche Am început să traduc Also sprach Zarathustra pornind de la o presupunere - bazată pe impresia câtorva lecturi anterioare - care pe parcurs s-a confirmat: aceea că mă aflu în fața unui "discurs misxt", text pe care filozoficul și poeticul și-l dispută în egală măsură. - Ștefan Aug. Doinaș E noapte:acum irumpe dorul meu ca un izvor - dorința de-a vorbi. E noapte: acum vorbesc mai tare toate frânturile care țâșnesc. Și sufletul meu este o frântură țâșnitoare. E noapte: acum se trezesc toate cântările îndrăgostiților. Și sufletul meu este cântecul unui îndrăgostit. - Friedrich Nietzsche     Fragment din cartea "Așa grăit-a Zarathustra" de Friedrich Nietzsche: "Era în miez de noapte cînd Zarathustra se porni la drum peste spinarea muntelui, ca să ajungă-n revărsatul zorilor pe țărmul celălalt: voia să ia de-acolo o corabie. Era într-adevăr acolo o bună radă, unde chiar și străine nave ancorau prea bucuros, care luau cu ele pe cei care voiau să plece din Insulele Fericite și să străbată marea. Urcînd pe munte, Zarathustra se gîndea la multele călătorii de unul singur din tinerețea sa, la munții, culmile și piscurile nenumărate pe care le suise.  Eu sînt un călător și un cățărător pe munți, zicea în sinea sa, eu nu iubesc deloc cîmpiile și, după cît se pare, nu pot să stau prea multă vreme liniștit.  Și orice mi-ar aduce destinul și viața — va fi tot o călătorie și un urcuș pe munte: pînă la urmă te trăiești pe tine însuți.  S-a dus și timpul cînd mă puteam lăsa la voia întîmplării; și ce-ar putea acum să mai survină, ce să nu-mi fie cunoscut și propriu?  Tot ce se-ntoarce, tot ce revine-n mine că acasă — este doar eul propriu și partea-aceea a lui ce-a stat atîta timp în țări străine și printre-atîtea lucruri s-a risipit.  Și încă una știu: că stau acuma-n fața ultimului pisc al meu și-n față-a ceea ce mi-a fost păstrat de foarte multă vreme. Ah, am de urcat pe cel mai aspru drum al meu! Ah, pornesc în cea mai solitară călătorie!  Dar cei asemeni mie nu pot să scape unei atari ore: ora ce le grăiește: „Abia acum pornești pe drumul tău spre fapte mari. Pisc și prăpastie — acestea sînt acuma una!  Pornești pe drumul tău spre fapte mari: acuma ultimul refugiu-al tău e ceea ce ți-a fost ultim pericol pînă azi!  Pornești pe drumul tău spre fapte mari: acesta trebuie să-ți fie curajul cel mai bărbătesc, căci îndărătul tău nu mai există nici o cale!  Pornești pe drumul tău spre fapte mari: aici să nu-ți mai stea alături nimeni! Chiar pasul tău îți șterge-n urină drumul și sus deasupra lui stă scris: E imposibil."